După voturile din Senat cu privire la pragul pentru abuz și pensiile speciale, am transmis câteva întrebări senatorilor brașoveni și conducerilor organizațiilor USR, PSD și PNL. Unii au răspuns, alții nu

Săptămâna aceasta, pe 29 martie, senatorii au votat două proiecte care au generat mari nemulțumiri în societatea românească. Este vorba despre pragul de 250.000 de lei pentru abuz și neglijență în serviciu și pensii speciale.

În aceeași zi, după finalizarea voturilor în Senat, am transmis organizațiilor USR, PSD și PNL din Brașov un set de întrebări cu privire la voturile din Senat. Iată întrebările:

Pentru domnul senator:
Cum ați votat în cazul pragului și cum ați votat în cazul pensiilor speciale?
Considerați că prevederile adoptate în Senat aduc beneficii sistemului juridic în cazul pragului și categoriilor care beneficiază de pensii speciale? Dacă da, care sunt aceste beneficii?
Considerați că prevederile adoptate în Senat, în ambele cazuri, reflectă dorința populației?
Cum explicați brașovenilor voturile din Senat, în ambele cazuri?

Pentru conducerile organizațiilor județeană și municipală Brașov:
Sunteți de acord cu rezultatul voturilor din Senat cu privire la pragul de 250.000 de lei pentru abuz și neglijență în serviciu și pensiile speciale?
Considerați că prevederile adoptate în Senat aduc beneficii sistemului juridic în cazul pragului și categoriilor care beneficiază de pensii speciale? Dacă da, care sunt aceste beneficii?
Considerați că prevederile adoptate în Senat, în ambele cazuri, reflectă dorința populației?
Cum explicați brașovenilor voturile din Senat, în ambele cazuri?

Trebuie precizat că senatorul USR de Brașov este Irineu Darău, senatorii PSD de Brașov sunt Marius Dunca și Marius-Gheorghe Toanchină, iar senatorul PNL de Brașov este Mihail Veștea.

De miercuri și până la data publicării articolului, de la PNL nu am primit niciun răspuns, nici de la senator, nici de la conducerile organizațiilor județeană și municipală a PNL Brașov. Precizez că senatorul Mihail Veștea a votat „pentru” în ambele cazuri.

În cazul PSD, senatorul Marius-Gheorghe Toanchină nu a transmis un răspuns la întrebările transmise, iar în ce priveste votul, la cel cu pragul de 250.000 lei pentru abuz și neglijență în serviciu, conform site-ului Senatului, nu apare votul, iar pentru pensii speciale votul a fost „pentru”.

Senatorul Marius Dunca a votat „pentru” în ambele cazuri, prag de 250.000 la abuz și neglijență în serviciu și pensii speciale.

Nici PSD nu a răspuns întrebărilor, dar a emis un comunicat de presă semnat de senatorul Marius Dunca. Despre pragul de 250.000 pentru abuz și neglijență în serviciu, senatorul Mariu Dunca nu face nicio referire în comunicat, doar despre pensiile speciale. Redau în integralitate comunicatul:

Reforma pensiilor speciale propusă de miniștrii care au în plată astfel de pensii a urmărit în primul rând eliminarea inechităților față de sistemul contributiv, fără însă a destabiliza sectoarele critice din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale. Impozitarea progresivă pe partea necontributivă este soluția prin care sunt tăiate sever pensiile speciale mari, fără însă a afecta semnificativ pensiile mici din sectoarele critice.

Modificările aduse în Senat la proiectul pensiilor speciale reprezintă o condiție pentru a primi cea de-a doua tranșă de bani din PNRR, în valoare de 3,2 miliarde de euro, și sunt următoarele :

  • Tăierea pensiilor speciale mari prin impozitarea părții necontributive.
  • Interzicerea cumulului pensiilor speciale
  • Interzicerea ca pensia să fie mai mare decât venitul net din perioada de activitate
  • Impunerea unei vechimi de minim 20 de ani în profesia pentru care se acordă pensii de serviciu.
  • În cazul pensiilor militare se elimină foarte multe sporuri și bonusuri care intrau în baza de calcul pentru stabilirea pensiei.

Contrar unor interpretări eronate ale proiectului de lege, care susțineau că impozitarea progresivă se aplică pe toată valoarea pensiei, inclusiv pe partea contributivă, în realitate amendamentele votate includ o excepție care spune clar ca în cazul în care partea contributivă din pensia specială este mai mare decât salariul mediu brut, atunci cota de impozitare de 15% se aplică doar pentru partea necontributivă, iar pentru restul se aplică impozitul obișnuit ca la toate pensiile din sistemul contributiv de 10% pentru ceea ce depășește 2.000 de lei.

Proiectul de lege va merge mai departe la Camera Deputaților. Apoi, proiectul de lege urmează să fie trimis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Nu putem rata tranșa de 3,2 miliarde de euro din PNRR. Aceștia sunt bani pentru dezvoltarea României. Sunt bani pentru creșterea nivelului de trai. În ceea ce privește pensiile speciale, întotdeauna am spus faptul că pensiile speciale nu trebuie să depășească salariul în plată, că e anormal ca unele persoane să încaseze cumulat două pensii speciale și că pensiile care depășesc salariul mediu pe economie să fie impozitate. Partidul Social Democrat și-a exprimat clar intenția de a reduce drastic pensiile speciale, și a dovedit acest lucru prin adoptarea în Senat a amendamentelor la acest proiect de lege a declarat Senatorul Marius – Alexandru Dunca, președintele Organizației județene a PSD Brașov.

E momentul să înțelegem faptul că în România nu trebuie să mai existe pensionari privilegiați, pensionari care primesc pensii speciale, unele fiind de fapt niște pensii de merit care nu respectă niciunul dintre criteriile de bază care se aplică celorlalți, nici vârsta de pensionare, nici modul de calcul, nici durata de cotizare, și pensionari normali, care își primesc drepturile pe criteriul vârstei de pensionare și a duratei de cotizare. E momentul să demonstrăm solidaritate a concluzionat Senatorul Marius – Alexandru Dunca, președintele Organizației județene a PSD Brașov.

Senator Marius DUNCA, președintele Organizației Județene a PSD Brașov, 30 martie 2023.

În cazul USR, senatorul Irineu Darău a votat „împotrivă”, atât pentru pragul de 250.000 lei pentru abuz și neglijență în serviciu, cât și pentru pensii speciale.

Senatorul Irineu Darău și organizațiile județeană și municipală a USR Brașov au răspuns setului de întrebări pe care le-am adresat. Precizez că senatorul Irineu Darău este și președintele filialei județene USR Brașov. În continuare, redau răspunsurile:

Senatorul Irineu Darău

Cum ați votat în cazul pragului și cum ați votat în cazul pensiilor speciale?
În ambele cazuri am votat asumat împotrivă, precum toți senatorii USR. Totodată, în comisii și în plen, senatorii USR au luat poziții ferme și vocale împotriva acestor proiecte de lege ale puterii.

Considerați că prevederile adoptate în Senat aduc beneficii sistemului juridic în cazul pragului și categoriilor care beneficiază de pensii speciale? Dacă da, care sunt aceste beneficii?
Să le luăm pe rând. Un asemenea prag indecent privind abuzul în serviciu nu aduce niciun beneficiu nimănui. Dimpotrivă, se creează impresia că este acceptabil să îndrăznești un abuz, câtă vreme are un impact mai mic de 50000 euro (!!). O astfel de toleranță la ilegalitate poate distruge definitiv încrederea între cetățeni și stat. În ceea ce privește pensiile speciale, proiectul și amendamentele PSD+PNL nu fac decât să salveze pensiile speciale, cu mici cosmetizări în încercarea de a păcăli publicul și Comisia Europeană. Majoritatea celor care astăzi câștigă pensii speciale vor rămâne cu beneficii la fel de importante.

Considerați că prevederile adoptate în Senat, în ambele cazuri, reflectă dorința populației?
Nu! Dimpotrivă. Românii au arătat clar că vor eliminarea pensiilor speciale și că nu sunt de acord cu pragul pentru abuzul în serviciu. Oamenii ne scriu foarte mult pe aceste subiecte. Cetățenii obișnuiți identifică nedreptățile și nu aprobă lipsa de echitate – nici cu privire la pensii, nici cu privire la integritate.

Cum explicați brașovenilor voturile din Senat, în ambele cazuri?

>> Pragul pentru abuz în serviciu.
PSD și PNL vin iarăși cu prag la abuzul în serviciu – în linie cu ce propuneau Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, “idee” care a scos în stradă sute de mii de români. Acum au revenit și vor din nou să poți fura fără a fi pedepsit. Sunt revoltat de acest nou gest de sfidare! Încă dinainte să intru în politică am fost foarte consecvent pe această temă. Am ieșit în stradă și am fost vocal împotriva unor asemenea favoruri făcute politicienilor corupți. Senator fiind, nu am cum să votez altfel decât ferm împotriva unor asemenea legi favorabile corupților.

>> Pensiile speciale.
Lucrurile sunt clare: puterea salvează din nou pensiile speciale, iar USR se luptă pentru egalitatea de tratament și pentru aducerea tuturor cât mai aproape de principiul contributivității, cu respectarea deciziilor CCR. Riscăm să pierdem banii din PNRR. Am susținut vocal și am votat în comisii și în plenul Senatului amendamentele USR, care veneau cu soluțiile corecte pentru eliminarea reală a pensiilor speciale. Evident, am votat împotriva salvării lor, adică împotriva proiectului de lege și a amendamentelor venite dinspre putere.

 

Organizația județeană USR Brașov, prin președinte Irineu Darău:

Sunteți de acord cu rezultatul voturilor din Senat cu privire la pragul de 250.000 de lei pentru abuz și neglijență în serviciu și pensiile speciale?
USR Brașov este ferm împotriva pragului de 250.000 de lei pentru abuz în serviciu și împotriva menținerii pensiilor speciale. USR a susținut și votat, atât în comisii, cât și în plenul Senatului, împotriva acestor două legi. Totodată, USR a propus un set de amendamente care ar fi făcut ceea ce cer românii: tratament egal, adică pensii contributive pentru toți. Toate amendamentele USR au fost, însă, respinse de coaliția PSD-PNL.

Considerați că prevederile adoptate în Senat aduc beneficii sistemului juridic în cazul pragului și categoriilor care beneficiază de pensii speciale? Dacă da, care sunt aceste beneficii?
Cele două prevederi nu aduc beneficii sistemului juridic și nici românilor, în schimb aduc beneficii unor categorii speciale: celor care beneficiază de pensii speciale – membrii corpului diplomatic și consular, parlamentarii, magistrații, personalul auxiliar al instanțelor și parchetelor, auditorii publici, personalul aeronautic civil navigant etc – și funcționarilor publici care încalcă legi și comit fapte de corupție în cuantum mai mic de 250.000 lei.

Considerați că prevederile adoptate în Senat, în ambele cazuri, reflectă dorința populației?
Nu. Românii au fost în stradă, în mai multe rânduri, pentru eliminarea pensiilor speciale și că nu sunt de acord cu pragul pentru abuzul în serviciu. Vom merge și noi înapoi în stradă și vom vorbi cu oamenii, de la care vom prelua mesaje și le vom transmite către politicienii de la putere.

De asemenea, știm că brașovenii sunt ferm împotriva acestor gesturi sfidătoare ale politicienilor de la putere. Ce fac filialele și liderii din PSD și PNL Brașov pe aceste teme? Senatorii lor au votat rușinos. Cum explică brașovenilor, care ieșeau cu miile în stradă, că îi sfidează din nou?

Cum explicați brașovenilor voturile din Senat, în ambele cazuri?

>> Pragul pentru abuz în serviciu.
PSD și PNL vor din nou să dea liber la furat. Comiți un prejudiciu de 250.000 de lei? Ai scăpat! Este același prag la abuzul în serviciu gândit de Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, care a scos în stradă sute de mii de români. Acum au revenit. Vor să termine ce a început Dragnea în 2017. Să poți fura fără a fi pedepsit. USR a fost singurul partid care a votat împotrivă și vom sesiza Comisia Europeană dacă PSD și PNL nu renunță la acest nou OUG 13.

>> Pensiile speciale.
Lucrurile sunt clare: puterea vrea conservarea pensiilor speciale care există, cu mici modificări doar de ochii lumii, în vreme ce USR rămâne consecvent și propune soluții concrete și corecte pentru egalitatea de tratament și pentru aducerea tuturor cât mai aproape de principiul contributivității, cu respectarea deciziilor CCR. Dacă PSD PNL nu taie aceste privilegii, România pierde banii din PNRR. Dar PSD PNL preferă ca România să piardă sute de milioane de euro din PNRR pentru școli și spitale decât să renunțe la pensiile specialilor.

 

Organizația municipală USR Brașov, prin președinte Beatrice Moraru:

Sunteți de acord cu rezultatul voturilor din Senat cu privire la pragul de 250.000 de lei pentru abuz și neglijență în serviciu?

Cum poate fi oricine de acord cu acel rezultat? Să ne amintim totuși că avem de-a face cu o repunere pe tapet a OUG 13 promovată de Dragnea. Să ne amintim despre protestele la care au participat sute de mii de oameni împotriva acelei ordonanțe. Iar acum, coaliția PSD-PNL, cu suportul aghiotanților de la UDMR și AUR, încearcă să treacă prin parlament aceleași nenorociri.

Considerați că prevederile adoptate în Senat aduc beneficii sistemului juridic în cazul pragului și categoriilor care beneficiază de pensii speciale? Dacă da, care sunt aceste beneficii?

Nu există niciun fel de beneficiu în cele 2 spețe. Din contră, ne crează mari pericole. Coaliția de guvernământ pare că e pregătită să sacrifice fondurile din PNRR pentru a păstra pensiile speciale, spre exemplu. Pe înțelesul tuturor, PSD, PNL și UDMR – coalița de la centru – e pregătiă să renunțe la dezvoltarea comunităților locale, la îmbunătățirea sistemelor de educație sau de sănătate, spre exemplu, pentru a apăra pensiile speciale și pe cei acuzați de abuz sau neglijență în serviciu.

Considerați că prevederile adoptate în Senat, în ambele cazuri, reflectă dorința populației?

Este clar că nu. Și lucrul acesta se vede deja. La fel ca și în cazul OUG 13, cred că și de data aceasta societatea civilă îi va forța pe cei care vremelnic se află în fruntea țării să dea înapoi. Ceea ce ar fi cu adevărat important, ar fi ca românii să nu uite atât de ușor. Anul viitor, PSD, PNL, AUR vor veni să le ceară voturile. Le vor promite din nou tot binele din lume. Să își aducă aminte românii despre toate aceste tentative de a-și apăra beneficiile nemeritate. Tentativele de a-și da legi pentru a fura fără să poată fi pedepsiți.

Cum explicați brașovenilor voturile din Senat, în ambele cazuri?

Cred că cel mai potrivit ar fi să le răspundă brașovenilor fix cei trimiși în Parlament să le reprezinte interesele. Chiar le recomand brașovenilor să le solicite informații clare despre cum a votat fiecărui parlamentar de Brașov. Ce pot să vă spun este despre voturile parlamentarilor USR. Respectiv, că s-au împotrivit și au luptat cu toate pârghiile pe care le aveau la dispoziție împotriva ambelor cazuri.

În final, atașez și listele cu voturile din Senat pentru cele două situații:

L1/2023 Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative
L4/2023 Proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

Leave a Reply

Your email address will not be published.