Viceprimarul Sebastian Rusu și președintele CJ Adrian Veștea au fost la Guvern pentru a discuta situația Cetățuii

În cursul zilei de astăzi, viceprimarul Sebastian Rusu s-a întâlnit cu șeful Cancelariei primului ministru, Mircea Abrudean, pentru a prezenta punctul de vedere al Municipalității și al comunității brașovene privind redarea Cetățuii Brașovului, după ce timp de aproape 8 ani, primăria s-a luptat în instanță pentru recuperarea acestui monument, definitoriu pentru istoria comunității noastre. Reprezentantul Municipalității a fost însoțit de președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, care a susținut poziția Municipalității, de redare a Cetățuii de pe Dealul Straja către comunitatea brașoveană.

La finalul întâlnirii, viceprimarul Sebastian Rusu s-a arătat optimist cu privire la decizia premierului Nicolae Ciucă, și implicit a Guvernului, precizând că are toată încrederea că, în foarte scurt timp, Cetățuia va trece în proprietatea municipiului Brașov.

La începutul lunii martie, după ce Primăria Brașov a obținut în instanță, în urma unui proces care s-a întins pe o perioadă de 7 ani, revenirea Cetățuii în proprietate publică, la nivelul Guvernului a fost demarată o acțiune prin care acest monument să fie dat în administrarea ministerelor interesate.

Aceste discuții au survenit după ce Guvernul a avut pe ordinea de zi un memorandum care viza darea în adminustrate a Cetățuii către MAI sau UNITBV, dar care a fost retras.

Scurt istoric al procesului pentru recuperarea Cetățuii

Primăria Brașov a demarat în 2015 un proces prin care solicita instanței de judecată să constate că acest monument istoric trebuie să fie în domeniul public, fiind bun de interes public, și să îl treacă, din proprietatea Aro Palace SA, în proprietate publică – fie a municipiului, fie a statului. Procesul s-a întins pe o perioadă de 7 ani și trei instanțe de judecată: Tribunal, Curtea de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest proces, municipiul Brașov s-a judecat atât cu proprietarul – Aro Palace SA și acționarii acestei societăți comerciale, SIF Transilvania și SIF Muntenia – cât și cu mai multe ministere care au avut un rol în trecerea acestui monument istoric în patrimoniul unei societăți comerciale, privatizate în anii ’90: Ministerul Economiei, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Interne. Pe perioada procesului, municipiul Brașov a solicitat ca și statul să se alăture demersului său, având în vedere că acest monument a fost proprietatea statului român înainte de a trece în patrimoniul unei societăți comerciale și a deveni restaurant. În urma recursurilor depuse la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă s-a pronunțat pe 8 noiembrie 2022, confirmând înscrierea în proprietatea publică a Cetățuii.

În dosarul nr. 1886/62/2015, municipiul Brașov a fost inițiator, s-a ocupat de cercetarea documentelor arhivistice și s-a ocupat de toate demersurile juridice. Mai mult, a invitat statul român să se alăture efortului procesual, pentru a readuce comunității brașovene un simbol istoric local.

Pe tot parcursul procesului, statul român și-a manifestat intenția ca, la final, municipiul Brașov să primească, în domeniul său public, propria cetate. În acest sens au fost toate pozițiile exprimate în dosar, dar și în demersurile prealabile, demarate în noiembrie 2018, când s-au făcut primele proceduri de adoptare a unei Hotărâri de Guvern, în scopul transferului monumentului simbol al orașului, din domeniul public al statului român, în cel al municipiului Brașov.

Susa foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.