„Cobor între stejari”, cel mai nou festival care pune în valoare stejarii, se va desfășura pe 3-4 iunie, în satul Cobor, din județul Brașov

Evenimentul este organizat de Fundația Conservation Carpathia, cu sprijinul OAK Foundation, și pune în valoare vechile pajiști cu stejari seculari din zona satului Cobor, dar și pe cele pe care stejarii revin prin eforturile fundației. Festivalul este o experiență care cuprinde drumeții, concerte, tururi ghidate, dar și ediția a II-a Carpathia Bike Tour, eveniment dedicat pasionaților de ciclism.

„Cobor între stejari” este locul de întâlnire între vechi și nou, între stejarii care s-au păstrat în zonă de sute de ani, dar și tinerii stejari care prind rădăcini aici, într-un proiect de reconstrucție ecologică demarat de Fundația Conservation Carpathia în anul 2019. Peste 550 puieți de gorun (Quercus petraea) și-au găsit locul aici, alți 150 urmând să mai fie plantați în primăvara acestui an. Satul Cobor, unul dintre cele mai vechi sate transilvănene, este situat la mijlocul acestor pășuni de stejar unice în Europa, aflate pe o rază de 20 km.

Festivalul este o invitație de a descoperi aceste valori naturale prin drumeții în zonele cu stejari seculari, tururi prin vechiul sat transilvănean, tururi la Ferma de Biodiversitate Cobor și la pajiștile unde prind rădăcini noii puieți de stejari.

Serile sunt dedicate dansului și muzicii bune. La Ferma de Biodiversitate Cobor, în curtea caselor de oaspeți vor cânta Mădălina Pavăl și Orchestra, dar și Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase.

Festivalul se desfășoară pe 3 și 4 iunie, la Ferma de Biodiversitate Cobor, în Județul Brașov, iar biletele se pot achiziționa de pe iabilet.ro.

Cobori între stejari și pedalezi la Carpathia Bike Tour

Pe 3 iunie, în cadrul festivalului, se va desfășura și ediția a doua a Carpathia Bike Tour, eveniment dedicat pasionaților de ciclism. Carpathia Bike Tour invită de această dată cicliștii pe drumuri umbroase de pădure, pe dealuri și șosele fără prea mult trafic. Și de data aceasta tura pornește de la Cetatea Rupea, iar traseul de 60 de km merge spre Homorod, Ungra și Crihalma. Ajunge la Ferma de Biodiversitate Cobor pentru brunch, vizita satului și a fermei și continuă spre Jibert, Dacia pentru a ajunge din nou la Cetatea Rupea. Cicliștii care și-au dozat bine energia sunt așteptați seara la concertul Mădălinei Pavăl.

Program și recomandări pentru tura de bicicletă: https://www.facebook.com/events/744976223909882/

Costul biletului este 50 de lei și se poate achiziționa de pe iabilet.ro.

 

„Cobor între stejari”, o experiență de ținut minte

Alături de experiența în natură și muzica bună, în cadrul festivalului va putea fi admirată o expoziție cu valorile naturale ale Munților Făgăraș, se va mânca local, iar copiii vor avea parte de ateliere.

Despre Fundația Conservation Carpathia

Fundația Conservation Carpathia este cel mai mare proiect de conservare a naturii din Europa, care contribuie la refacerea ecosistemelor naturale din Munții Carpați, în beneficiul biodiversității și a comunităților locale. Din 2009, fundația românească a salvat de la exploatare peste 27.000 de hectare de păduri și pășuni alpine în sud‑estul Carpaților Meridionali, achiziționându-le cu scop de conservare, a plantat peste 3.7 milioane de puieți pe 1.819 ha afectate de tăieri, a creat o zonă de 78.000 ha pe care nu se desfășoară vânătoare sportivă și de trofee. Fundația contribuie la bunăstarea comunităților din vecinătatea pădurilor protejate prin proiecte sociale, de educație și de dezvoltare de afaceri verzi, iar viziunea pe termen lung este crearea Parcului Național Munții Făgăraș.

https://www.carpathia.org/ro/

Despre Ferma de Biodiversitate Cobor

Ferma de Biodiversitate Cobor este îmbinarea perfectă de pășuni cu valoare naturală ridicată, conservarea bogăției naturale, agricultură ecologică, o destinație ideală pentru ecoturism, un loc minunat pentru cai și vite. Ferma este un model de afacere verde de succes, ce are ca scop dezvoltarea comunității locale, într-un echilibru perfect cu natura.

Sursa foto: Fundația Conservcation Carpathia

Video: Cosmin Dumitrache

Leave a Reply

Your email address will not be published.