Costurile estimate pentru Aeroportul Brașov – Ghimbav se ridică la 98.227.259 lei pentru perioada 2023 – 2025

Scriam pe 27 februarie despre proiectul de hotărâre al Consiliului Județean Brașov, inițiat de Adrian Veștea, prin care consilierii județeni au votat bugetul de venituri și cheltuieli al aeroportului pentru 2023. Și scriam atunci de lipsa de transparență a lui Adrian Veștea care interpreta un ordin de ministru pentru a nu publica anexele, documente care conțin datele detaliate despre bugetul aeroportului.

Deși consilierul județean USR Ovidiu Paraschivescu a cerut președintelui Adrian Veștea publicarea acestor anexe, în final, votul s-a dat cu „anexele 2-5 nu se publică”. Am cerut pe 544 copii ale anexelor 1-5 și, la numai 3 zile de la solicitare, am primit răspunsul că anexele au fost publicate. Găsiți AICI documentația aferentă hotărârii CJ și anexele aferente.

Pe lângă bugetul estimat pentru 2023, vedem și bugetele pentru 2024 și 2025.

Din totalul de 27.595.922 lei, pentru 2023, structura cheltuielilor este următoarea:
1. Cheltuieli cu bunuri și servicii: 17.340.997 lei, reprezentând 63% din total cheltuieli;
2. Cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate: 655.810 lei, reprezentând 2% din total cheltuieli;
3. Cheltuieli cu personalul: 5.721.661 lei, reprezentând 21% din total cheltuieli;
4. Alte cheltuieli de exploatare: 3.877.454 lei, reprezentând 14% din total cheltuieli.

Bugetul de cheltuieli estimat pentru anul 2024 este de 30.851.994 lei, iar pentru 2025 este de 39.779.343 lei.

La capitolul investiții și dotări, pentru 2023 este cuprinsă suma de 800.870 lei, din care 414.870 lei pentru lucrări recompartimentare terminal și suma de 386.000 lei împărțită pe: autoturism – 148.000 lei și autoturism 8+1 – 238.000 lei.

În documentațiile hotărârii CJ se face referire la veniturile din servicii aeronautice (tarife de aterizare, tarife de iluminare, tarife de stationare, tarife de servicii pentru pasageri) și venituri non-aeronautice (redevențe, chirii, prestări servicii) pentru 2023, dar în anexe singurele sume prezentate sunt: 212.500 lei – servicii prestate (tarif aterizare și tarif îmbarcare pasageri); 75.795 lei – alte venituri. Pentru 2024 și 2025 nu sunt estimate aceste tipuri de venituri.

Astfel, pentru 2023, veniturile din servicii aeronautice sunt estimate la un total de 212.500 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.