Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov sesizează instanța cu o soluție de renunțare sau amânare a aplicării pedepsei într-un caz de fraudă în valoare de 775.000 USD

Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov sesizează instanța cu o soluție de renunțare sau amânare a aplicării pedepsei într-un caz de fraudă în valoare de 775.000 USD, soluție pe care instanța poat s-o accepte sau să n-o accepte.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpaţilor:

– A.M., la data faptei director comercial la societatea C.T. SRL Braşov, cercetată sub control judiciar, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălarea banilor şi fals informatic

– A.Al., la data faptei director planificare la societatea C.T. SRL Braşov, cercetată sub control judiciar, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălarea banilor şi complicitate la fals informatic

– A.C., la data faptei administrator la societatea C. T. SRL Braşov, cercetat sub control judiciar, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de spălarea banilor şi complicitate la fals informatic

– A.A., la data faptei casier la societatea C.T. SRL Braşov, cercetată sub control judiciar, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunea de spălarea banilor

– societatea C.T. SRL Braşov, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălarea banilor şi fals informatic

 

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

* înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave

În perioada 04-26.08.2022, în contextul încheierii şi executării unui contract de navlosire şi a soluţionării litigiului născut din neexecutarea acestui contract, care a avut ca obiect transportul aerian ce trebuia operat de inculpata C.T. SRL în datele de 15 şi 17.08.2022, pe ruta JFK (SUA) – ALA (Kazahstan) şi înapoi, a 250 de pasageri, membri ai unei congregaţii religioase din SUA, inculpatele A.M. şi societatea C.T. SRL Braşov au indus şi menţinut în eroare pe reprezentantul persoanei vătămate C.J. (societate americană) comunicând informaţii false privind zborurile şi aeronava cu care trebuiau efectuate, producând o pagubă persoanei vătămate în valoare de 775.000 USD şi obţinând în mod injust pentru sine suma de 774.956 USD.

Anterior comiterii faptei, în data de 03.08.2022, între orele 03:30 şi 04:48, inculpata A.Al. a instigat-o pe inculpata A.M. la comiterea infracţiunii prin mesaje explicite transmise printr-o aplicaţie de telefon.

* spălarea banilor

În aceeaşi zi în care a fost obţinută suma de 774.956 USD prin înşelăciune, 12.08.2022, inculpaţii A.M., A.Al., A.C., A.A. şi societatea C.T. SRL au început săvârşirea în coautorat a infracţiunii de spălarea banilor, efectuând în perioada 12.08-07.09.2022 operaţiuni financiare cu suma de 774.956 USD constând în transferuri bancare naţionale şi internaţionale şi schimburi valutare cu aparenţa de operaţiuni licite în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a sumelor de bani.

De asemenea, în acelaşi scop, după transferul sumei de 650.000 USD într-un cont deschis la o bancă din SUA deţinut de un alt partner comercial din Irlanda, inculpaţii A.M., A.C., A.A. şi societatea C.T. SRL au constituit o garanţie în valoare de 650.000 USD şi au încheiat un contract de leasing operaţional având ca obiect drepturile de utilizare asupra unei aeronave, spălând suma de 650.000 USD prin schimbarea naturii produsului infracţiunii dintr-o sumă de bani într-un drept de creanţă.

Probatoriul administrat a stabilit că partenerul comercial irlandez nu a cunoscut la acel moment despre săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor.

* fals informatic

În perioada 04.05-10.09.2022, urmărind să încheie contractul de leasing operaţional asupra unei aeronave (semnat în final la data de 23.09.2022 de inculpata C.T. SRL -locatarul cu partenerul comercial irlandez -locatorul), inculpatele A.M. şi societatea C.T. SRL au plăsmuit şi transmis electronic către locator patru fişiere reprezentând date informatice false, urmărind să ateste o situaţie financiară foarte bună dar nereală pentru ca societatea C.T. SRL să fie considerată eligibilă la încheierea contractului de leasing operaţional.

La comiterea infracţiunii, inculpatele au fost ajutate de inculpaţii A.Al. şi A.C., care anterior consumării falsului informatic au procurat şi prelucrat date informatice reale dar din alte perioade, ştiind că acestea vor fi utilizate la crearea unor date informatice false şi cum acestea din urmă vor fi utilizate.

În prezența avocaților, cei cinci inculpaţi au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:

– pentru inculpata A.M. au fost stabilite următoarele pedepse: pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru infracțiunea de spălarea banilor, pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de fals informatic. Aceste pedepse au fost contopite, aplicându-i-se în final inculpatei pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, menţinându-se şi măsura controlului judiciar.

– pentru inculpata A.Al. au fost stabilite următoarele pedepse: pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru infracțiunea de instigare la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru infracțiunea de spălarea banilor, pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de complicitate la fals informatic. Aceste pedepse au fost contopite, aplicându-i-se în final inculpatei pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, menţinându-se şi măsura controlului judiciar.

– pentru inculpatul A.C. au fost stabilite următoarele pedepse: pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru infracțiunea de spălarea banilor, pedeapsa de 9 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate la fals informatic. Aceste pedepse au fost contopite, aplicându-i-se în final inculpatului pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, menţinându-se şi măsura controlului judiciar.

– pentru inculpata A.A. a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, menţinându-se şi măsura controlului judiciar.

– pentru inculpata C.T. SRL Braşov au fost stabilite următoarele pedepse: pedeapsa amenzii în cuantum de 200.000 lei (200 zile-amendă a câte 1000 lei) pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, pedeapsa amenzii în cuantum de 200.000 lei (200 zile-amendă a câte 1000 lei) pentru infracțiunea de spălarea banilor şi pedeapsa complementară a suspendării activității în anumite condiţii, pedeapsa amenzii în cuantum de 130.000 lei (130 zile-amendă a câte 1000 lei) pentru infracțiunea de fals informatic. Aceste pedepse au fost contopite, aplicându-i-se în final inculpatului pedeapsă rezultantă a amenzii penale în cuantum de 310.000 de lei şi pedeapsa complementară a suspendării activității în anumite condiţii.

Întrucât inculpaţii au achitat parţial prejudiciul (suma de 100.000 USD), au fost menţinute măsurile asiguratorii constând în poprirea sumei de 650.000 USD existentă într-un cont bancar deschis prin intermediul ANABI pe numele unui terţ poprit precum şi sechestrele asiguratorii instituite asupra conturilor bancare şi asupra unor imobile ale inculpaţilor până la suma de 25.000 USD .

Dosarul de urmărire penală privindu-i pe cei 4 inculpaţi împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției a fost înaintat Tribunalului Braşov.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Leave a Reply

Your email address will not be published.