La data de 19 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au efectuat 12 percheziții domiciliare, în municipiile Brașov și Făgăraș, într-o cauză ce are ca obiect comiterea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic și camătă.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 3 autoturisme, 39.000 de lei, 3.910 euro, înscrisuri, telefoane mobile, 170 de grame de metale prețioase, 2 ceasuri de lux, 70 de grame de rezină de cannabis, 10 grame de cannabis și 302 grame de amfetamină.
Totodată, au fost puse în executare 9 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite, ulterior, fiind conduse la sediul B.C.C.O. Brașov, în vederea audierii în calitate de martor, 26 de persoane.
Astfel, în urma activităților specifice derulate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, s-a stabilit că la comiterea faptei de camătă ar fi implicați 4 bărbați, care ar fi împrumutat, ca îndeletnicire, cu diferite sume de bani, persoanele interesate, percepând o dobândă lunară, pentru sumele împrumutate, cuprinsă între 30% și 100%.
Totodată, s-a mai stabilit că, în situația în care beneficiarii sumelor de bani nu ar fi restituit la termen sumele împrumutate, aceștia ar fi fost amenințați sau supuși unor acte de violență.
Din cercetări a reieșit că profitul obținut din cămătărie, de către persoanele bănuite, ar fi fost însemnat și investit în imobile și autoturisme de lux, deși aceștia nu ar înregistra venituri impozabile semnificative, deținând mai multe proprietăți, atât pe numele lor, cât și pe numele membrilor familiei.
În continuarea cercetărilor, a rezultat faptul că o parte dintre persoanele bănuite ar fi implicate și în comiterea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.
În baza administrării materialului probator, 10 persoane au fost reținute, pentru 24 ore, urmând ca, la data 20 octombrie a.c., față de 8 persoane, să fie înaintată propunerea de arestare preventivă pentru 30 zile.
La activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Poliția Municipiului Brașov, Poliția Municipiului Făgăraș, Serviciul și Biroul de Investigații Criminale, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursa video: IPJ Brașov
Sursa foto: captură ecran
Leave a Reply