Deși citesc… știți cât, nu am dat de cărțile Sofiei Nădejde până nu le-a reeditat editura Publisol în colecția Biblioteca secolului XX. Am început cu Patimi, probabil cel mai cunoscut roman al autoarei, și-am continuat cu Robia banului, despre care vă scriu curând. Și cu același entuziasm – asta ca spoiler, pentru că ambele mi-au plăcut teribil și mi-au satisfăcut nevoia resimțită-n liceu, când citeam din bibliografia obligatorie, de a mai devora ceva asemănător.
Patimi seamănă cu o serie de cărți din bibliografia mea de liceu (mă gândesc aici la Rebreanu, Panait Istrati, Slavici, Marin Preda), dar în cazul de față e un fel de next step: desprinderea de o lume învechită e mai clară și mai fermă, deci și mai dureroasă. Dar asta face din narațiune una captivantă, care face apel la revolta unei categorii – aici, femeia simbol pentru emancipare: nemulțumirile din plan personal, aspirațiile duc către un carusel de emoții generatoare de schimbări uriașe, evident că și cu consecințe negative, nu doar cu rezultate pozitive pentru personajul Matilda.
Matilda este soție de boier; nemulțumită de relația cu soțul ei și plictisită de viața de la țară, complet lipsită de spectaculozitate, ea începe o relație extraconjugală care o poartă (și emoțional, dar și fizic, cât se poate de concret) prin diferite puncte, își atinge apogeul, dar și…
Leave a Reply