În luna aprilie a acestui an am publicat un material despre situația de la dezvoltarea imobiliară Imperial Residence 1, aflată în cartierul Tractorul, pe strada Ioan Barac, nr. 22. În acel caz, dezvoltatorul amenința locatarii a 35 de apartamente că oprește livrarea de energie electrică. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, dar problema rămâne, aceea a faptului că dezvoltatorul imobiliar nu și-a făcut lucrarea până la capăt și pentru că livrează apartamentelor energie electrică din organizarea de șantier. În prezent, știm că dezvoltatorul, în urma unor discuții cu Electrica, a decis să facă lucrarea pe banii săi, iar acum se lucrează la obținerea avizelor și autorizației. O întrebare legată de acel caz este adresată autorităților, cum au putut permite existența acestei situații pentru o perioadă atât de lungă?
Am aflat că același dezvoltator are probleme și la alte dezvoltări. O alta, despre care vorbesc în acest articol, este cea de pe strada Ștefan Baciu, Imperial Residence 2. La această dezvoltare vorbim de 7 blocuri, 6 construite și unul aflat în construire. Problema care se regăsește la Imperial Residence 1 se regăsește și la Imperial Residence 2, adică livrarea energiei electrice prin organizarea de șantier.
NUMAI CĂ la Imperial Residence 2 există o problemă foarte gravă, dezvoltatorul Dynamic Buildinvest SRL a vândut unei familii spații tehnice ca apartament.
Autorități, cum e posibil?
La data de 13.02.2017, familia B a semnat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nr. 266. Obiectul acesteia era achiziția unui apartament compus din living, bucătărie, dressing, hol, baie, debara, boxă pivniță și loc de parcare suprateran.
La 9 zile după semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare, dezvoltatorul obține Autorizația de Construire (AC) nr. 104 din 22.02.2017 pentru blocul 3, blocul în care este apartamentul care face obiectul promisiunii de vânzare. Observăm de aici că AC a fost obținută după vânzare.
După obținerea AC, blocul a fost construit foarte repede, astfel că în noiembrie 2017, familia B se mută în apartamentul cumpărat.
Comisia de recepție, formată din reprezentanți ai dezvoltatorului și ai unor instituții publice, printre care și Primăria Brașov, semnează admiterea recepției în data de 12.10.2018, la aproape 1 an după ce familia B s-a mutat în apartament. Nu trebuia ca verificarea și recepția să fie făcute înainte ca proprietarii apartamentelor să se mute în apartamentele achiziționate?
Familia B spune că nimeni din comisia de recepție nu a venit să verifice apartamentul și cum au fost făcute lucrările. Și aici se ridică următoarea întrebarea: membrii comisiei de recepție au semnat recepția fără a verifica în teren?
Dezvoltatorul a vândut un apartament familiei B, deși spațiul a fost autorizat ca spații tehnice.
În prima imagine este planul subsolului atașat Autorizației de Construire, care are viza de neschimbare și în care se poate vedea că spațiile vândute ca apartament sunt spații tehnice și de depozitare (colț dreapta jos).
În a doua imagine este planul subsolului atașat promisiunii de vânzare-cumpărare, care nu are viza de neschimbare (de altfel, nici nu avea cum din moment ce AC a fost obținută după semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare) și în care se poate vedea că spațiile vândute apar ca apartament (colț dreapta jos).
Și revin către autorități, cum au putut admite recepția în acest caz?
De altfel, familia B spune că această situație să regăsește și la alte 3 blocuri din cele 6 contruite.
Autoritățile sunt cele care trebuie să vegheze la respectarea și aplicarea legislației, nu să se facă că nu cunosc problemele. Ele trebuie să răspundă în fața plătitorilor de taxe și să le rezolve problemele în cel mai scurt timp posibil.
În acest caz, am solicitat în luna aprilie o întâlnire cu doamna Arhitect Șef Marilena Manolache și cu doamna viceprimar Flavia Boghiu (care are urbanismul în atribuții). Am primit de la purtătorul de cuvânt Sorin Toarcea, doar răspunsul următor: „Am vorbit cu arhitectul șef, Marilena Manolache. În perioada următoare este foarte prinsă și nu are când să se întâlnească cu tine. În schimb, te-a rugat să îi trimiți o listă cu întrebările și îți va răspunde, punctual, la fiecare.”
Nici până la data acestui articol nu am primit răspunsuri la întrebările trimise și nicio copie după documentele cerute. Solicitarea în scris am transmis-o în 7 aprilie 2022.
Și ca să vedeți că autoritățile nu și-au făcut treaba, la 17 luni de când familia B s-a mutat în apartamentul nou, Primăria Brașov emite în 03.04.2019 un Certificat de atestare a edificării construcției, cu nr. 114. În acesta, la subsol, sunt trecute 3 spații tehnice și unul pentru depozitare. Sunt exact spațiile vândute de dezvoltator ca apartament. În afară de asta, în acest certificat, tot la subsol, sunt menționate 2 livinguri și 2 dormitoare, ori sunt 3 de fiecare. Toate corespund planșei atașate AC, dar nu corespund realității. Certificatul este semnat de către fostul primar George Scripcaru și de Arhitect Șef Marilena Manolache.
Leave a Reply