Au început înscrierile pentru Seaside Sculpt Jam, workshop-ul dedicat tinerilor care vor să urmeze o carieră în industria jocurilor video ca artiști 3D

FAR platforma de educație și dezvoltare a comunității de new media art continuă demersul de a facilita accesul tinerilor la noi competențe digitale în industriile creative și de a crea un dialog între mediul academic, artiști și angajatori.

Astfel, a luat naștere Seaside Sculpt Jam un workshop de 3D art design organizat de AMC Ro Studio și ARC Academy, prezentat de FAR și susținut de Unicredit Bank, care alături de partenerii de tehnologie vor oferi o experiență de învățare de cinci zile în perioada 18-22 iulie, concepută pentru cei interesați de crearea personajelor 3D din jocuri. Înscrierile sunt deschise până în 24 iunie 2022.

În 2022, misiunea organizatorilor de a aduce noile medii digitale de creație mai aproape de tineri și de a îi îndruma pe aceștia spre o carieră în industria de gaming, se va concretiza sub forma bootcamp-ului/taberei de 5 zile ce va avea loc în Krapets, Bulgaria între 18-22 iulie. Acesta se va adresa tuturor celor interesați de studiul artei și tehnologiei, indiferent de domeniul studiat, în principal artiștilor creatori de personaje 3D care sunt pe cale să își înceapă cariera.

Workshop-ul își propune să aducă împreună tineri cu aceleași interese și aceeași pasiune pentru arta jocurilor video, și să creeze un context educațional în care aceștia să-și dezvolte skill-urile și cunoștințele. Acesta va fi o platformă de dezvoltare pentru cei mai promițători artiști tineri 3D și le va oferi un start în carieră. Procesul de înscriere constă în trimiterea unui portofoliu care să demonstreze familiaritatea cu construirea personajelor din jocurile video și care să arate parcursul artistului, împreună cu o scrisoare de motivație pentru curs.

În urma procesului de selecție, vor fi aleși 15 participanți, școlarizarea fiind oferită gratuit de organizatori. Costul suportat de participanți este taxa pentru rezervarea locului de găzduire, ce va acoperi cazarea în suma de 230 EUR pentru cele 5 zile.

Înscrierile se vor face pe adresa de email AMC Ro Studio: edu@amc.ro iar selecția este realizată de specialiștii din cadrul studioului. La finalul workshop-ului, lucrările de artă 3D rezultate vor fi expuse într-o expoziție colectivă în cadrul festivalului de new media art RADAR 2022 prezentat de UniCredit Bank.

În timpul Seaside Sculpt Jam, studenții vor învăța direct de la profesioniști din industrie, ceea ce le va oferi participanților o mai bună înțelegere a cerințelor specifice industriei și a fluxului de lucru, plus un set de abilități și perspective asupra realizării de personaje 3D folosind Zbrush. Profesorii invitați sunt: Daniel Merticariu și Marius Petre, Character Artists din partea AMC Ro Studio, Claudiu Tanasie – Freelance Character Artist și profesorii din partea ARC Academy – Nikolay Naydenov și Sofia Christov.

Bootcamp-ul/tabăra este construită pe conceptul de învățare practică; astfel studenții vor aplica toate noțiunile discutate cu profesorii. Participanții vor dobândi o mai bună înțelegere a procesului de creație specific industriei jocurilor video și cerințele acesteia, perspective profesionale din domeniu și abilități de Zbrush pentru artiști 3D. Programul workshop-ului va conține activități introductive, lecții de anatomie, sesiuni de sculptură 3D și ore dedicate lucrului la propriile proiecte, sub privirea atentă a profesorilor, care vor fi gata să ofere feedback și sugestii.

Sesiunea de înscrieri este deschisă pentru oricine este interesat de studiul artei 3D și de industria jocurilor video, indiferent de domeniul studiat. Participanții pot trimite materialele necesare (portofoliu și scrisoare de intenție) până pe 24 iunie 2022.

Prin acest workshop, FAR împreună cu AMC Ro Studio, ARC Academy și UniCredit Bank, își propun să ofere un context favorabil pentru dezvoltarea competențelor tinerilor artiști și oportunitatea de a se dezvolta în carieră. Dezvoltarea industriilor emergente (new media, 3D, video games) necesită abilități specifice din partea tinerilor. Tabăra Seaside Sculpt Jam vine în întâmpinarea lor prin antrenarea și dezvoltarea acestor abilități. Această inițiativă continuă misiunea platformei FAR de promovare a noilor medii artistice și de introducere a noii generații în acest domeniu, în colaborare cu experții din domeniu.

 

Link eveniment

Link site

 

Parteneri proiectului: AMC Ro Studio, ARC Academy, FAR, UniCredit Bank, Ardes, Zbrush

Partenerii educaționali ai proiectului:  Universitatea de Arta si Design Cluj, Universitatea din Craiova, Universitatea „Politehnica” Timișoara, Asociația Studenților UNArte București, BEST București, Uniunea Națională a Studenților din România, Liga Studenților Ploiești, Organizația Studenților din Universitatea de Vest Timișoara, Revista Echinox, Asociația studenților de la Mincu, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, LEADERS,  Festivalul Super, Asociația 11even

Partenerii media: IQAds, DOR, Agerpress, The Institute, Feeder.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.