Dezvoltările imobiliare lăsate la liber de către administrația Scripcaru au multe probleme la care administrația locală a închis ochii. În acest material vorbesc despre o dezvoltare denumită Imperial Residence 1, aflată în cartierul Tractorul, pe strada Ioan Barac, nr. 22. Este vorba de 2 blocuri cu un total de 36 de apartamente, din care 35 locuite, al 36-lea fiind deținut chiar de către dezvoltator.
Pe 30 martie 2022 am primit informația că locatarii celor 35 de apartamente au o întâlnire pentru a încerca să înțeleagă și să discute ce pot face în privința anunțului lăsat de dezvoltaorul imobiliar. Prin acest anunț, familiile erau anunțate că începând cu data de 1 aprilie 2022 nu vor mai primi energie electrică. Vedeți anunțul.
Înainte de a vedea situația în detaliu, trebuie făcute câteva observații cu privire la acest anunț. Întâi, se poate observa că reclamațiile au fost făcute în data de 2 februarie, iar controlul de la Protecția Consumatorului a avut loc în 24 martie, la 51 de zile de la data reclamațiilor.
Mai observăm că dezvoltatorul imobiliar a știut numele celor două persoane care au făcut reclamațiile, nume și număr de înregistrare ale reclamațiilor. Aici este o problemă de încălcare a normelor GDPR, față de care ar trebui să răspundă instituția, Protecția Consumatorului, întrucât cele două persoane au declarat că au optat pentru anonimat la momentul depunerii reclamațiilor.
Care este situația?
Cele două blocuri, construite în 2015 și 2016, primesc energie electrică prin organizare de șantier. Oamenii reclamă faptul că ei nu știu ce plătesc și cu cât le este facturată energia electrică. Aceștia mai reclamă și fluctuația facturilor, valori diferite de la o lună la alta sau de la un apartament la altul, în condiții de consum similar. Atașez două facturi pe care le-a emis dezvoltatorul.
Observați că sunt facturi fiscale. Și de aici avem prima ilegalitate. Conform Protecției Consumatorului, dezvoltatorul imobiliar are contract de energie pentru utilizator non-casnic și el nu are voie să furnizeze și să distribuie energie electrică pentru utilizatori casnici. Alte două ilegalități constatate de către Protecția Consumatorului sunt: nerealizarea branșamentelor conform documentației de autorizare și montarea contoarelor pasante fără autorizare.
Pentru aceste nereguli, Protecția Consumatorului a aplicat o amendă de 5.000 de lei, din care contravenientul poate plăti jumătate din minim în 48 de ore de la primirea amenzii, adică 1.500 de lei. Pe lângă amendă, Protecția Consumatorului a aplicat și măsura remedierii și a intrării în legalitate, dar fără a stabili un termen concret, ci acordându-i un „termen rezonabil”.
În continuare, puteți vedea câteva declarații făcute de locatari, proprietari de apartamente în cele două blocuri Imperial Residence 1.
Contoarele pasante despre care vorbesc locatarii și Protecția Consumatorului.
Dezvoltatorul imobiliar – SC Dynamic Houseinvest SRL
Locatarii spun că blocul construit în 2016 a fost făcut fără autorizație de construire. Ulterior, în 2019, a fost făcută și autorizarea. Oamenii au aflat că blocul a fost construit fără autorizație de construire într-o audiență la Primărie, de la arhitectul șef, Marilena Manolache. În acest moment, toate cele 35 de apartamente sunt întabulate, inclusiv locurile de parcare. Problema rămasă este cea a realizării brașamentelor, care este în sarcina dezvoltatorului, dar pe care acesta refuză să le facă. Branșamentele trebuiau finalizate la 1 septembrie 2020.
Costul realizării lucrărilor de branșare, spun locatarii, sunt undeva la 60.000 euro fără TVA, iar oamenii spun că dezvoltatorul le-a transmis că el nu mai face lucrarea și să se descurce.
Dezvoltatorul mai are două proiecte imobiliare despre care un alt locatar spune că sunt cu probleme.
Societatea SC Dynamic Houseinvest SRL este deținută de către Popa Mircea Marin și a fost înființată în 2016. În 2020 a raportat o cifră de afaceri de 909.134 lei. Societatea figurează cu un angajat pentru 2020. Popa Mircea Marin mai deține și societatea Dynamic Buildinvest SRL, înființată în 2015. Pentru 2020 a raportat o cifră de afaceri de 13.848.390 lei. Societatea figurează cu 20 de angajați în 2020. Ambele au sediul pe strada Ioan Barac, nr. 22.
O altă firmă deținută este Dynamic Development SRL, înființată în 2019. Pentru aceasta nu sunt raportate cifrele de afaceri și nu figurează cu angajați. Sediul acestei societăți este în Sânpetru. O a patra companie deținută de Popa Mircea Marin este Cibeles Amalo Construct SRL, înființată în 2010. Cifrele de afaceri raportate pentru 2020 și 2019 sunt zero, în 2018 având 429.922 lei. Sediul acestei societăți este în Brașov.
Dacă primele trei firme se ocupă cu dezvoltări imobiliare, a patra are ca obiect principal de activitate intermedieri în comerțul cu produse diverse. Și în final, o a cincea firmă, la care Popa Mircea Marin deține 55%, 50% pe persoană fizică și 5% prin Dynamic Buildinvest SRL, alături de Martinas Daniel Florin, care deține 45%. Societatea înființată în 2017 are ca obiect de activitate „Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)”. Din 2017 până în 2020 a raportat zero ca cifră de afaceri și a avut și angajați până în 2020.
Care este rezolvarea?
Dezvoltatorul imobiliar are obligația de a realiza branșamentul și a primit măsura remedierii și intrării în legalitate, ca sancțiune după controlul desfășurat de Protecția Consumatorului în 24 martie. Dar pentru asta nu există ceva concret, iar locatarii nu au încredere că dezvoltatorul își va îndeplini obligațiile.
Există riscul ca oamenii să rămână fără energie electrică? Oamenii spun că au discutat cu societatea de Distribuție Energie Electrică, care i-a asigurat că nu vor fi deconectați. În plus, în săptămâna 4 – 8 aprilie, oamenii au obținut o audiență la directorul societății Distribuție Energie Electrică pentru a discuta și a găsi o soluție.
Până la acest moment nu am reușit să iau un punct de vedere de la Primăria Brașov, în timp ce oamenii au declarat că la discuțiile cu Primăria nu au primit nimic concret.
Leave a Reply