Dacă aș fi citit o carte precum Dora și Minotaurul. Viața mea cu Picasso în urmă cu vreo 10 ani sau mai mult, aș fi zis că e o carte romantică, de dragoste cu pasiune și neînțelegeri, așa cum „trebuie”, și astfel m-aș fi contrazis cu varianta mea actuală, cea care vede în cartea de față povestea codependenței și a abuzului, a manipulării, misoginiei și neputințelor personale duse-ntr-o relație și puse-n capul celuilalt cu îndrăzneală și cu rezistență la comunicare și respect reciproc.
Dora și Minotaurul. Viața mea cu Picasso e o carte greu de citit – și aici mă refer la încărcătura emoțională exercitată, e greu de digerat și de dus dacă ai în vedere că romantismul e cel mult secundar, iar povestea asta poate fi, la fel de bine, a lui Diego Rivera cu Frida Khalo sau a multor bărbați din jurul nostru cu femeile pe care le vor și nu le vor în viețile lor, dar la a căror dărâmare sistematică pun umărul cu interes.
Îmi aduc aminte din școală că Dora Maar a fost partenera lui Picasso o vreme, nu cred că ne-a pomenit cineva că era fotografă, că era și ea un artist la fel de capabil, că era cunoscută și apreciată, o entitate cu o identitate separată de iubitul ei capricios. Și tot drept o simplă muză mi-am imaginat-o și eu până să citesc cartea scrisă de Slavenka Drakulic. Uitând cât de ușor e să…
Leave a Reply