Primarul Allen Coliban a anunțat astăzi că oferta depusă de Primăria Brașov pentru platforma CET a fost acceptată de lichidatorul Info-Dip Insolvency SPRL. Astfel, municipalitatea devine proprietarul CET, adică aproximativ 50 de hectare de teren, clădiri și echipamente. Contractul urmează să fie semnat săptămâna următoare.
Trebuie spus că pentru platforma CET, primarul Allen Coliban nu a anunțat și nu a prezentat niciun plan sau strategie, dar a declarat că este optimist și că acum, că municipalitatea a devenit proprietar, vor veni oferte de la societăți românești, dar și din afara țării.
Odată cu anunțarea acceptării ofertei Primăriei Brașov, Allen Coliban a precizat că au existat o contestație și o ofertă a unei asocieri de firme care au încercat să blocheze cumpărarea CET de către Primărie. Fără să spună numele firmelor și a persoanelor, acesta a precizat că este vorba de o firmă din București cu sechestru pe părțile sociale și o firmă din Marea Britanie, care este înființată în urmă cu 8 ani și care a avut printre acționari și firme din Brașov, firme care au persoane menționate în cercetarea DNA cu privire la CET.
Contestația viza relaxarea condițiilor de participare la licitație, care a fost respinsă. Atât contestația și oferta au fost depuse în ultimele două zile față de data licitației.
Concurenții de ultim moment ai municipalității, asocierea ICS Invest Group LTD și SC Greenfield Asset management SRL au fost descalificați pentru neplata garanției de participare, iar Transilvania Grand Construct, apărută tot în ultimul moment și care care a contestat fără succes licitația, nu a înregistrat documentația necesară pentru înscrierea la ședința de ofertare și a fost de asemenea eliminată, nefiind considerată un ofertant valid.
Din acest moment, Allen Coliban spune că Primăria va începe pregătirea unei proceduri de licitație publică pentru valorificarea clădirilor și utilajelor.
Valoarea totală cu care municipalitatea a cumpărat platforma CET este de 13.576.000 euro. Prima plată este înregistrată anul trecut, în luna decembrie, în valoare de 19.540.000 lei, echivalentul a 3.948.113 euro. A doua plată urmează să fie făcută până la 30 iunie 2022, în valoare de 60% din valoarea totală minus transa plătită deja. Această a doua plată este în valoare de 4.197.487 euro. Acești bani au fost prinși în proiectul de buget pentru 2022. Ultima tranșă trebuie plătită până la 30 iunie 2023 și este în valoare de 5.430.400 euro.
Pentru detalii puteți consulta Procesul Verbal de negociere directă în condiții de supraofertare
Leave a Reply