Pe Teodor Hossu-Longin l-am descoperit prin intermediul unei cărți care mi se pare că trebuie să se regăsească în biblioteca fiecărui om pasionat vreun pic de țara asta, 10 povești și rețete pierdute prin Deltă, despre care am scris aici. 13, cu noroc. Crima și alte povestiri este cel mai nou volum pe care-l pun în lista cu scrise de el și plăcute de mine, chiar dacă vorbim despre două cărți extrem de diferite – ceea ce nu face decât să arate cât se poate de clar că vorbim despre un autor foarte atent și priceput.
La proza scurtă sunt mereu atrasă sau alungată pe loc de două aspecte. De fapt, de felul în care autorul reușește să se descurce cu ele: de introducerea credibilă în atmosferă încă de la primele paragrafe și de finalul care să-mi lase impresia că am făcut parte, vreme de câteva pagini, din viața personajelor, că mă despart de ele ca de niște prieteni sau membri ai familiei. În cazul de față, introducerea abruptă, detaliată și făcută cu naturalețe m-au băgat în poveste chiar de la primele rânduri, iar finalurile m-au șocat și surprins de fiecare dată; câteva m-au revoltat, tot pentru că am perceput personajele ca pe niște apropiați în a căror viață ajungi să simți nevoia să intervii când totul pare prea mult.
Teodor Hossu-Longin surprinde cu aceeași pricepere și candoarea, și banalul, și atitudinea de șmecheraș sau întreținut ori bețiv al satului, plonjând fără probleme din subiecte ce țin de LGBT, presă și naționalism în unele legate de mărcile adolescenței excentrice, viețile galeriilor de fotbal, violența. Un lucru pe care…
Leave a Reply