Sebastian Rusu – Raport de activitate după 1 an de zile ca viceprimar al Brașovului

La momentul publicării raportului de activitate al viceprimarului Sebastian Rusu, trebuie să precizăm că acestuia i s-au retras din atribuții, rămânând cu „serviciul administrativ, serviciul câinilor fără stăpân și serviciul public local Salvamont agrement și parking”. Cu privire la retragerea atribuțiilor, primarul Allen Coliban a anunțat că luni, 4 octombrie, va face declarații.

Până la declarațiile primarului, puteți vedea în articolul scris în luna mai care au fost atribuțiile delegate viceprimarilor municipiului Brașov prin dispoziție de primar.

Raport

Deszăpezire. Au fost verificare utilajele din dispozitiv, personalul aferent și funcționalitatea utilajelor. Au mai fost verificate stocul de material antiderapant și refacerea lui constantă, acționarea utilajelor pe străzile secundare, monitorizarea activității pe GPS și activitățile de monitorizare în teren pe timpul intervențiilor.

Salubrizare. Au fost verificate operațiunile desfășurate în teren atât mecanizat, cât și manual, curățarea stâlpilor despărțitori ai sensului de mers și monitorizarea progamului de curățenie.

Sport. Dezbateri cu cluburile sportive, consultare publică pentru stabilirea ghidului de finanțare a cluburilor, verificarea bazelor sportive și identificarea de noi oportunități pentru baze sportive, acordarea unei reduceri de 80% pentru folosirea bazelor sportive ale municipiului Brașov pentru cluburilor aflate în competiții naționale și internaționale.

Acordarea de facilități fiscale în domeniul HORECA, conform Ordonanței de urgență 181 din 22.10.2020 pentru reducerea impozitului pe clădiri nerezidențiale și a taxei de ocupare a domeniului public-teraselor.

Oraganizarea sezonului pentru sporturi de iarnă – alimentarea cu apă a bazinului din Postăvarul, producerea de zăpadă artificială și pregătirea pârtiilor.

Organizarea acțiunii de transport și montare a bradului din Piața Sfatului pentru sărbătorile de iarnă.

Asigurarea logisticii, asigurarea pazei și a menținerii ordinii conform normelor de distanțare la Târgul de Crăciun din Piața Sfatului.

Identificarea locurilor unde putem face noi parcări rezidențiale și identificarea soluțiilor de resistematizare a străzilor și parcărilor actuale pentru creearea de noi locuri desinate parcărilor rezidențiale.

Monitorizare depozitării gunoiului, urmărirea lucrărilor desfășurate – în calitate de membru în AGA.

Serviciul Voluntar pt Situații de Urgență (SVSU). Finalizarea amenajărilor și inaugurarea noului sediu de pe Aleea Petuniei, o clădire multifuncțională în care am mutat toate echipamentele care stăteau în 3 locuri eficientizând astfel timpii de reacție. În calitate de coordonator al SVSU, am participat la operațiunea de urgență care a avut loc pe aleea Tiberiu Bradiceanu (un arbore care s-a rupt și a trebuit tăiat și îndepărtat deoarece exista pericolul să cadă peste trecători).

Siguranța Circulației. Ședințe cu aparatul din primărie și Poliția Națională pentru combaterea accidentelor, ședințe în care am propus montarea de semafoare cu buton la trecerile de pietoni cu probleme, dar și iluminat suplimentar acolo unde este nevoie.

Reorganizare Poliția Locală. Din luna octombrie am pornit discuțiile, analizele și evaluările pentru eficientizarea lor.

Evaluare și analiză a CSM Corona pentru optimizarea și îmbunătățirea activității clubului.

Sala Polivalentă. Discuții cu reprezentanții CNI pentru derularea proiectului, urmând a proceda la predarea amplasamentului pentru demarerea proiectului.

Domeniul schiabil. Deplasări pe teren pentru organizarea sezonului de schi, discuții cu Jandarmeria, Poliția Locală, administratorul domeniului schiabil și cel al transportului pe cablu. Tot la fața locului am demarat discuțiile pe baza Masterplanului „Poiana Brașov All Season”.

SERVICIUL AMENAJARE ZONE DE AGREMENT

În perioada octombrie 2020 – octombrie 2021 Serviciul Amenajare Zone de Agrement, Direcția Tehnică, prin derularea contractelor, a executat:

A. Zone Verzi:

– Arbori plantaţi : 814 buc

– Gard viu plantat:  2.599 ml ( 27590 fire)

– Flori anuale plantate: 123.360 buc (parcuri , scuaruri, girații)

– Toaletări: 3.182 buc arbori

B. Întreţinerea şi repararea echipamentelor din locuri de joacă şi a mobilierului urban din 266 locuri de joacă pentru copii, prin:

– verificarea lunară a echipamentelor de către personal tehnic de specialitate RSL-IR autorizat I.S.C.I.R: 3100 ore

– efectuarea operaţiilor de înlocuire elemente din lemn deteriorate, distruse sau vandalizate: 32mc lemn

– reparații elemente metal, reasamblare prin sudură, reparaţii garduri împrejmuire: 390 ml sudură

– confecționare şi montare panou avertizare: 214 buc

– revopsirea elementelor din lemn, metal, plastic: 2650 mp suprafaţă vopsită

– completare suprafețe de amortizare cu nisip şi pietriş: 730 mc nisip şi 340 mc pietriş

C. Executarea de reparaţii la elemente fitness – 228 buc., prin înlocuire rulmenţi, rebetonări fundaţii, revopsire elemente, sudură subansamble, înlocuire mânere, pedale, carcase plastic.

–  echipamente street workout – 9 buc.

–  parcuri skateboard – 2 buc.

D. Reparaţii garduri împrejmuire terenuri: sudură elemente metalice, prindere plase cu sârmă, înlocuire plase: 22 terenuri

Întreţinere suprafaţă gazon artificial prin periere periodică completare cu nisip şi granule cauciuc : 22 terenur

E. Confecţionare şi montare ţarc câini Parc Timiş -Triaj

F. Reparaţii bănci, revopsire, înlocuire rigle bănci

Revopsire  elemente lemn: 5420 mp

Revopsire elemente beton: 2650 mp

Înlocuire rigle lemn bănci: 2600 buc rigle vopsite şi înlocuite

G. Reparaţii coşuri de gunoi, revopsire, confecţionare recipienţi interiori, inele metalice prindere sac: 1630 buc. reparate, revopsite.

H. Amplasare echipamente locuri de joacă în perimetrul locurilor de joacă din municipiul Braşov, creşe şi grădiniţe :

– Complex din lemn – 22 buc

–  Leagăn de lemn – 135 buc

–  Cumpănă pearcuri duble – 16 buc

–  Labirint din panouri – 5 buc

–  Rotativă din metal – 8 buc

–  Element pod mişcător – 9 buc

–  Leagăn tip cuib – 5 buc

–  Element tobogan figurină – 15 buc

–  Bordură cauciuc gropi nisip – 330 ml

Câteva amplasamente unde au fost montate echipamentele sunt: Locuri de joacă nr.106,110 – str. Timiş Triaj, nr.194 – Fundătura Hărmanului, nr.51- str Lânii, nr.95 – Aleea Violetelor, nr.151 – B-dul Gării 2, nr.234 – str Agricultorilor, nr.170 – Lac Nouă, nr. 121- str. Gloriei ,nr. 148 – B-dul Griviţei, Grădiniţa 34 – str Turnului, Grădiniţa 11 – str. T.Vladimirescu, l.j. nr.164- str. Brazilor.

I. Deratizare, Dezinsecție, Dezinfecție:

 – Deratizare – 1 etapă – 2020

  – 2 etape – 2021

 – Dezinsecție – 2 etape – 2020

                    – 5 etape – 2021 (1 etapă/lună sezon cald)

– Tratamente compatere căpușe: 4 etape -2021

– Tratamente fitosanitare: – 1 etapă – 2020

                                                   – 3 etape – 2021

– Dezinfecție: piețe, autobuze RAȚ, Unități de Învățământ, – COVID 19

J. Muncă în folosul comunității:

 – Total persoane care au executat muncă în folosul comunității – 250.

 – Locurile unde au executat:

– Aleile de sub Tampa

– Stadionul Tineretului

– Patinuarul Olimpic

– Sala Sporturilor

– Serviciul pentru gestionarea animalelor fără stăpân.

– Grădinițe

– Licee

K.Tăieri arbori pe domeniul public și privat conform HCL nr. 468/2021:

– 215 buc. arbori foioși și rășinoși.

SERVICIUL URMĂRIRE CONTRACTE SALUBRIZARE ȘI DESZĂPEZIRE (01.09.2020-30.09.2021)

În perioada 1.09.2020 – 30.09.2021, Serviciul Urmărire Contracte Salubrizare și Deszăpezire a desfășurat în afara lucrărilor cuprinse în programele zilnice de salubrizare, activități specifice de salubrizare a domeniului public al municipiului Brașov după cum urmează:

– în perioada 21.09.2020 – 30.10.2020 a fost organizată Campania de curățenie de toamnă în cadrul căreia au fost executate lucrări de cosit, greblat măturat mecanizat, ras rigole etc. Cu această ocazie au fost salubrizate inclusiv Cimitirul Municipal Brașov și Cimitirul Sprenghi.

– în perioada 15.11.2020 – 31.03.2021 s-a desfășurat campania de deszăpezire a cailor publice din municipiul Brașov

–  în perioada 15.03.2021 – 23.04.2021 a fost organizată Campania de curățenie de primăvară în cadrul căreia au fost executate lucrări măturat manual, măturat mecanizat, ras rigole, întreținere zone verzi în jurul blocurilor etc. Cu această ocazie au fost salubrizate inclusiv Cimitirul Municipal Brașov și Cimitirul Sprenghi

– în luna aprilie au fost executate activități de salubrizare a albiilor apelor din municipiul Brașov

– în perioada aprilie – august 2021 au fost salubrizate parcările din cartierele Astra, Scriitorilor, Brașovul Vechi, Racadau, Bartolomeu, Tractorul

– în perioada   01.06.2021 – 15.06.2021 a fost desfășurată o acțiune de cosire și igienizare a Cimitirul Municipal Brașov

– în luna iunie 2021 a fost desfășurată o acțiune de igienizare a zonei “Podul Dracului” din cartierul Schei, având că obiect îndepărtarea deșeurilor abandonate pe domeniul public din această zona

– în luna iulie 2021 a fost desfășurată o acțiune de igienizare a zonei adiacente Dechatlon, str. Calea București nr. 229 (Drumul de Sud Est), având că obiect îndepărtarea deșeurilor abandonate pe domeniul public din această zonă

– în perioada 1.05.2021 – 14.08.2021 au fost desfășurate lucrări de întreținere și cosit a zonelor verzi aferente aliniamentelor stradale, locurilor de joacă și asociațiilor de proprietari

– în perioada 15.08.2021 – 10.09.2021 au fost organizate activități de salubrizare a creselor, grădinițelor, școlilor și liceelor acestea constând în  cosit, măturat manual, ridicare deșeuri  etc.

– în luna septembrie 2021 au fost executate activități de salubrizare a albiilor apelor din municipiul Brașov

– începând cu data de 27.09.2021 se desfășoară Campania de curățenie de toamnă în cadrul căreia vor fi executate lucrări de cosit, greblat măturat mecanizat, ras rigole etc. Cu această ocazie vor fi salubrizate inclusiv Cimitirul Municipal Brașov și Cimitirul Sprenghi.

DIRECȚIA TEHNICĂ

Activitatea de întreţinere și reparaţii străzi:

– s-a intervenit pe un număr de:  152 străzi:

– suprafață asfaltată carosabil: ≈291.225 m.p.

– suprafață asfaltată trotuare: ≈30.541 m.p.

          Semnalizare rutieră:

Marcaje rutiere:  110.885 m.p.

Indicatoare rutiere: 1.339 buc . indicatoare rutiere

Ridicare autovehicule abandonate: 122 buc. (49 predate la Remat, 73 ridicate de proprietari)

Eliberare aprobări de săpătură: 467

Avize de intervenţie: 1330

          Înregistrări vehicule care nu se supun înmatriculării:

– 142 vehicule înregistrate

– 53 vehicule radiate

Eliberare permise de „Liberă trecere”: 335 buc.

Activitate de iluminat public şi semafoare:

– modernizare iluminat public- 10 străzi

– înlocuire aparate de iluminat cu LED – 5 străzi

– realizare iluminat loc joacăși terenuri sport -5 buc.

– realizare iluminat sărbători iarnă zona centru

– extindere rețea de iluminat- 14 străzi

– realizare iluminat suplimentar treceri pietoni- 43 buc.

– realizare iluminat pasaj pietonal și ganguri trecere- 5buc.

– modernizare iluminat public str. 13 Decembrie nr. 96, parcare lângă Lux Divina

– realizare semaforizare treceri de pietoni- 9 buc

– lucrări specifice de întreținere și menținere în stare de funcționare a sistemului de iluminat public, semaforizare și dirijare atraficului

Parcări de resedinţă atribuite: 1.732 locuri de parcare

SERVICIUL INVESTIȚII 

LUCRĂRI DE INVESTIȚII 

EXTINDERE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ NR.2 

Obiectiv de investii finalizat în 02.07.2021

Etajul mansardat s-a construit peste cele două corpuri A și B și peste corpul de legătură. Etajul nou construit cuprinde 16 săli de clasa, 2 grupuri sanitare fete, 2 grupuri sanitare băieți, 2 holuri nivel, 4 case de scară, 2 încăperi anexe și un spațiu multifuncțional amplasat în centru peste sala de festivități nouă, creată la etajul 2.

CONSTRUIRE SALA DE SPORT ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ NR.2 

Lucrări demarate în 15.03.2021 cu termen de finalizare 14 luni

Funcțiuni principale:

-Principale – sala sport cu tribună de 216 locuri

-Secundare – vestiare/schimb

-Conexe – circulații, grupuri sanitare, spații tehnice și administrative

 PASAJUL RUTIER FARTEC

S-au finalizat lucrările, uemeaza recepția la terminarea lucrărilor

EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ LICEUL ANDREI MUREȘANU

S-au finalizat lucrările și s-a obținut Autorizația de securitate la incendiu

EXTINDERE LICEUL DE ARTE H.M.TEUSCH

S-a demarat procedura de achiziție a lucrărilor de execuție în baza  Proiectului tehnic recepționat

EXTINDERE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 30

S-a demarat procedura de achiziție a lucrărilor de execuție în baza  Proiectului tehnic recepționat

LIVRARE ȘI MONTAJ DOTĂRI MANSARDARE GRĂDINIȚA NR.11

T-au finalizat lucrările de execuție lucrări Mansardare Grădinița nr.11 în anul 2020 – la finalul anului 2020 și începutul anului 2021 s-a dotat mansardă grădiniței nr.11 cu mobilier, echipamente IT, ustensile de bucătărie. Lucrări finanțate pe POR 2014-2020.

CONSTRUIRE GRĂDINITA CARTIER TRACTORUL-CORESI

S-a dat ordin de începere lucrări în 19.08.2020.

Imobilul care face obiectul acestei lucrări de investiţîi este situat în intravilanul municipiului Braşov, în zona Tractorul Coresi, pe Str. Ioan Popasu nr. 15.

Se propun 5 săli de grupă, o sală multifuncţională, sală educatoare, sală de mese, bucătărie cu spaţîi tehnice aferente, cabinet medic cu izolator şi holuri cu vestiare pentru primirea copiilor.

La subsol, vor funcţiona: o bucătărie cu spaţîi de depozitare, recepţie marfă, o spălătorie cu spaţii de depositare lenjerie curată, materiale curăţenie, spaţii tehnice, vestiare, holuri. Suprafaţa totală a subsolului este de 180 mp.

La parter sunt prevăzute 2 săli de grupă, cabinet medic şi izolator, vestiare copii, birouri administraţie. Suprafaţa totală a parterului este de 265 mp.

La etajul 1 vor fi amenajate 3 săli de grupă, 2 departamente de materiale didactice şi educative, garderobă, 2 grupuri sanitare şi oficiu. Suprafaţa totală a etajului 1 este de 258 mp.

La etajul 2 va fi amenajată sala multifuncţională şi o terasă circulară că loc de joacă exterior. Suprafaţa totală a etajului 2 este de 65 mp. Amenajări exterioare. La exterior se va amenaja curtea pentru a fi folosită că loc de joacă urmând să fie dotată cu echipament de joacă complex. Se propun următoarele amenajări: alei din pavaje din beton colorate pentru circulaţia pietonilor, perimetral gardul va fi dublat de vegetație, în zona de acces auto va fi amenajată o alee carosabilă pentru aprovizionare, precum şi o platformă de colectarea deşeurilor, restul curţîi va fi amenajat că spaţiu verde.

REABILITARE ȘI REFUNCTIONALIZARE  IMOBIL STR. M. WEISS NR. 22

Prin restaurarea clădirii se dorește punerea în valoare a elementelor arhitecturale inițiale ale acesteia. Lucrări în curs de execuție.

REABILITARE CINEMATOGRAF POPULAR

S-au executat lucrări de consolidare structurală, de arhitectură pentru reorganizarea și amenajarea spațiului cu o sala de spectacol interactivă, de reabilitare a sistemelor de instalații afrente imobilului. Lucrări în curs de execuție.

CĂMIN PERSOANE FĂRĂ ADĂPOST, STR. PANSELELOR NR.23

Lucrări de reparațîi capitale prin schimbarea rețelelor de instalații, lucrări de arhitectură interioară și exterioară,schimbarea ferestrelor, recompartimentari, schimbarea acoperișului în vederea creării unui nr de 86 de locuri de cazare pentru persoanele defavorzate și un nr. de 14 locuri de muncă. Lucrări în curs de execuție.

IMPLEMENTAREA MĂSURILOR DE SECURITATE PROPUSE ÎN “RAPORTUL DE EVALUARE A RISCULUI LA SECURITATE FIZICĂ”PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚÎI “REABILITARE IMOBIL STR. MUREȘENILOR NR.7

S-a realizat un sistem de supraveghere compus din:

– sistem de control acces care are rolul de a delimita fluxul de persoane,

– sistem de detecție și avertizare la efracție care va avea că scop detectarea și semnalizarea oricărei tentative de pătrundere frauduloasă în spațiile protejate,

– sistem de supraveghere video care să monitoritorizeze și să supravegheze imaginile prezente în câmpul vizual al camerelor montate.

LĂRGIRE STRADA INSTITUTULUI (SECTOR CF BRAȘOV – SIBIU – OCOLITOARE BRAȘOV), DRUM DE LEGĂTURĂ ȘI AMENAJARE INTERSECȚIE STRADA INSTITUTULUI – OCOLITOAREA BRAȘOV

Identificarea, propunerea şi prezentarea a trei scenarii/opţiuni tehnico-economice pentru realizarea obiectivului de investiţîi după cum urmează:

Scenariul  I: cu pasaj subteran pe sub linia C.F. Brașov – Sibiu;

Suprafaţa ocupată de ampriză lucrărilor proiectate este de  91498 mp, din care:

–      38707 mp sunt suprafeţe de teren particulare;

–      52791 mp aparţîn domeniului public al statului;

Scenariul  II: cu pasaj suprateran peste liniile C.F. Brașov – Zărnești și Brașov – Sibiu;

Suprafaţa ocupată de ampriză lucrărilor proiectate este de  115724 mp, din care:

–      45001 mp sunt suprafeţe de teren particulare;

–      70723 mp aparţîn domeniului public al statului;

Scenariul  III: cu girație pe Calea Făgărașului în amplasamentul pasajului existent peste linia C.F. Brașov – Zărnești și pasaj suprateran peste linia C.F. Brașov – Sibiu.

Suprafaţa ocupată de ampriză lucrărilor proiectate este de  119631 mp, din care:

–      40691 mp sunt suprafeţe de teren particulare;

–      78940 mp aparţîn domeniului public al statului;

Documentaie în curs de execuție. 

CONSTRUIRE CĂMIN CAZARE ELEVI

Lucrări în curs de execuție din octombrie 2020, cu termende realizare de 24 luni.

RK CINEMATOGRAF MODERN

Lucrări finalizate și recepționate în dată de 27.01.2021

REABILITARE FAȚADE IMOBILE

Executant SC RIAL SRL

-Lucrări finalizate  și recepționate la blocul situat pe b-dul Ștefan cel Mare și Sfânt nr.16, str.Mică nr.23, str.Școlii nr.11, str.Timiș-Triaj nr.20A,

– Lucrări finalizate în curs de a fi recepționate la blocul situat pe str.FundăturaHărmanului nr.20, str.Aleea Constructorilor nr.1, str.Prunului nr.28A

– Lucrări în curs de finalizare la blocul situat pe str.Prunului nr.18

– Executant SC TETKRON  SRL

-Lucrări finalizate  și recepționate la blocurile situate pe  str.Iuliu Maniu  nr.52, str.Laminoarelor nr.6, str.Fundăturii nr.2 bloc 9, bloc 8,  bloc 7,  bloc 6 ,

– Lucrări finalizate în curs de a fi recepționate la blocurile situate pe str.Fundăturii nr.2, bloc 3, bloc 4

– Lucrări în curs de finalizare la blocurile situate pe str.Fundăturii nr.2, bloc 2, bloc 1

 

 

 

EFICIENTIZARE ENERGETICĂ CLĂDIRILOR PUBLICE DIN MUNICIPIUL  BRAȘOV – COLEGIUL TEHNIC DE TRANSPORTURI-SALĂ DE SPORT ȘI CĂMIN

S-a finalizat proiectul tehnic și au început lucrările de execuție în august 2021, cu termen de execuție 16 luni.

EFICIENTIZARE ENERGETICĂ MEȘOTĂ, CORP A ȘI SALĂ SPORT

Lucrările au fost finalizate și recepționate în 03.09.2021

 

DOCUMENTAȚII TEHNICE

 

DALI, PT REABILITARE  POD STR. PLUGARILOR – PESTE GHIMBĂŞEL

DALI, PT REABILITARE  POD STR. PLUGARILOR – PESTE GHIMBĂŞEL

DALI, PT REABILITARE  POD STR. PLUGARILOR – PESTE GHIMBĂŞEL

– DALI recepționate

CONSTRUIRE PASAJ RUTIER CARTIER TRACTORUL CORESI

SF recepționat

SPITALUL REGIONAL

Studiu geotehnic recepționat.

ACTUALIZARE DOCUMENTAȚII  RK ȘCOALĂ 11, CORP B

Documentații tehnice în curs de recepție.

ÎNCHIDERE DEPOZIT TIMIȘ-TRIAJ

Documentații tehnice în curs de elaborare. În curs de evaluare ABA OLT în vederea obținerii avizului de mediu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.