Folosesc acest titlu nu pentru că aș deborda de cunoștințe privind literatura din Groenlanda (din păcate, căci mi-ar prinde bine să cunosc mai îndeaproape și acea lume), ci pentru că așa au descris cei de la The New Yorker romanul HOMO sapienne, scris de Niviaq Korneliussen: referindu-se la cartea ei ca la ceva de la care istoria începe o nouă etapă – cel puțin cea a literaturii groenlandeze.
Apărută în 2014 în original și în 2020 la noi, în colecția ficțiune fără frontiere a celor de la editura Paralela 45, HOMO sapienne este o experiență interesantă, provocatoare și pe alocuri incomodă pentru un cititor neobișnuit cu un stil atât de expeditiv, tranșant și fragmentar, zbuciumat chiar, ca un episod de delir: cartea este compusă dintr-o înșiruire de e-mailuri, SMS-uri și monologuri în cinci etape, fiecare reprezentând perspectiva unui personaj asupra acelorași evenimente. Nemulțumirile neverbalizate în cuplu și planurile care sunt negate de realitate pot constitui un fundal al narațiunii. În același timp, acest rol poate fi cu ușurință acoperit și de decorul urban din care petrecerile nu lipsesc, ci dimpotrivă, au loc neîncetat, în ciuda dramelor personale ale tinerelor personaje care vor să bea, să petreacă și să uite cu orice preț.
În toată această petrecere continuă se remarcă două situații-cheie: prima se referă la debusolarea care te împinge să faci orice, să vrei să testezi și să afli cine ești, iar a doua la momentul întâlnirii unui om care să anuleze și să revoluționeze tot ce credeai despre tine. Revelația unuia dintre personaje: lesbianismul este soluția. La ce? La ura și scârba pe care le simte față de „cârnați” (=bărbați). În acest context, coming out-ul este totodată și un coming home, pentru că presupune reîntoarcere și redescoperire a sinelui.
Leave a Reply