Primăria Municipiului Brașov a lansat apelul pentru finanțarea proiectelor din domeniul social, pentru anul 2021, prin intermediul Ghidului de finanțare aprobat de Consiliul local în luna mai. Data limită pentru depunerea propunerilor este 12 iulie 2021, ora 12.00.
„Am lansat programul de finanțare a proiectelor nerambursabile din domeniul serviciilor sociale. Important este ca organizațiile nonguvernamentale care sunt licențiate pentru servicii sociale să vină în sprijinul comunității prin oferirea acestor servicii finanțate în cuantum de până la 90% de către primărie. Prioritățile pentru acest an sunt lupta împotriva violenței domestice, sprijinul acordat vârstnicilor și copiilor cu dizabilități. Este primul an în care Primăria Brașov acordă finanțare pentru proiecte sociale, iar scopul acestui demers este ca brașovenii să poată avea acces la servicii sociale de cea mai înaltă calitate. Tocmai de aceea sprijinim financiar organizațiile care le pot oferi”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Acesta este primul an în care Municipalitatea oferă finanțare pentru proiectele sociale organizațiilor neguvernamentale sau cultelor religioase. Finanțările nerambursabile se acordă în următoarele 4 domenii:
- servicii sociale de asistenţă de specialitate, îngrijire, găzduire şi sprijin material pentru victimele violenţei în familie (copii, femei şi vârstnici);
- asistenţă de specialitate, îngrijire, recuperare şi reabilitare, găzduire şi sprijin material pentru vârstnicii aflaţi în situaţie de risc social (fără suport material şi familial, cu venituri mici şi cu susţinători legali fără posibilităţi materiale, bolnavi şi capacitate redusă de realizare a unor activităţi de auto-gospodărire, fără adăpost etc),
- creşterea accesului la servicii sociale şi de recuperare de specialitate pentru copiii cu dizabilităţi sau cu întârzieri în dezvoltare;
- organizarea de campanii de conştientizare şi informare a comunității locale, privind nevoile categoriile vulnerabile, în vederea unei mai bune includeri a acestora în comunitate;
Evaluarea și selecția proiectelor declarate eligibile se va face având la bază mai multe criterii, între care:
- Relevanța și impactul proiectului: Importanța proiectului (măsura în care proiectul identifică o problemă/nevoie socială importantă/ actuală a comunității locale; 2. Gradul de încadrarea a temei proiectului în Strategia de dezvoltarea a serviciilor sociale a municipiului 3. Relevanța proiectului pentru prioritățile apelului de finanțare (arii prioritare);
- Calitatea proiectului: Originalitatea proiectului propus şi caracterul inovator al acestuia; 2. Cât de coerente sunt activităţile propuse cu obiectivele proiectului? 3. Corespondența dintre structura de personal propusă pentru proiect și realizarea activităţilor propuse 4. Prezentarea criteriilor şi modalităţilor de selecţie și cuantificare a beneficiarilor direcţi; 5. Prezentarea metodelor de evaluare și monitorizare.
- Bugetul şi eficacitatea costurilor proiectului propus: În ce măsură bugetul este clar, realist şi detaliat pe capitole de cheltuieli? 2. Cheltuielile sunt justificate, oportune, nu sunt supraestimate; 3. Încadrarea corectă a cheltuielilor eligibile și a celor neeligibile; 4. Ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistență socială (salarii personal de specialitate și cu servicii directe pentru beneficiari) în raport cu celelalte cheltuieli; 5. Măsura în care solicitantul asigură co-finanțarea proiectului; 6. Capacitatea organizatorică a solicitantului; 7. Experiența solicitantului în managementul proiectelor și capacitatea administrativă și financiară; 8. Experienţa organizației și a echipei propuse în domeniul proiectului; 9. Relevanța nivelului de implicare a partenerilor din proiect; 10 Rezultate, impact și sustenabilitate: impactul asupra grupurilor țintă; audiență estimată; capacitatea proiectului de genera sustenabilitate și audiență viitoare.
- Durabilitatea proiectului: În ce măsură proiectul va avea un impact durabil asupra grupului/grupurilor țintă? 2. În ce măsură activitățile proiectului vor putea fi continuate şi după încheierea acestei finanțări? 3. În ce măsură proiectul conține potențiale efecte multiplicatoare? (devine model pentru alte proiecte).
- Vizibilitatea proiectului: Prezentarea detaliată a metodelor de promovare şi diseminare, adaptarea la publicului țintă și contribuția la atingerea obiectivelor proiectului.
Suma alocată în acest an pentru proiectele sociale este de 500.000 lei, din bugetul local al Municipiului Brașov.
Operatorii din domeniul social pot depune solicitările de finanțare la sediul Direcției de Asistență Socială, iar selecția și evaluarea proiectelor depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile se vor face de către o comisie de evaluare, în perioada 13.07.2021-20.07.2021.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply