Fundația HERA | Arta de a licita pentru femei. „Un ghid pentru fiecare mamă”, pentru mamele aflate în depresie și anxietate pre și post-natală

Femeie, cât ești de faină!
Aceste cuvinte ne dorim să ajungă la fiecare femeie din Brașov, inclusiv la cele care trec prin perioade mai dificile ale vieții și au încetat să mai creadă asta despre ele.
De aici ideea de a organiza o licitație online în luna martie pentru femeile din comunitatea brașoveană care au nevoie de susținere și ajutor cu tablouri pictate de artiste minunate din Brașov: Getty Tatomir, Iulia Schiopu, Anca Timiș.

Artiste care și-au pus talentul la treabă și au pictat special pentru această licitație câte un tablou menit să aducă zâmbete pe chip și fericire în suflet, atât celor care le vor cumpăra, cât și femeilor care vor beneficia de acțiunea inițiată de HERA – Un ghid pentru fiecare mamă.

Cele 3 tablouri vor fi licitate online pe pagina de facebook AFI Brașov în perioada 4 martie ora 10.00 și 7 martie ora 21.00.

Tablourile pot fi admirate din 1 martie și live la etajul 1 AFI Brașov în cadrul exoziției de pictură FEMEIA ce reunește lucrări minunate despre emoțiile, trăririle și provocările femeii.

Detalii despre proiectul pe care ne dorim să-l susținem poți citi aici. Am folosit exact cuvintele doamnelor de la Fundația HERA care fac magie cu acțiunile lor:
Anul acesta vom lansa programul național de informare și suport psihologic pentru mamele aflate în depresie și anxietate pre și post-natală, singurul de acest fel din țară.
A fost visul nostru pentru 2020, doar că pandemia a decalat un pic lucrurile.

Prin acest proiect ne propunem acțiuni de conștientizare, evaluare și intervenție psihologică individuală și de grup, lobby și advocacy pentru asigurarea de către stat a minimum 10 ședințe de consiliere psihologică și psihoterapie pentru proaspetele mame.

O parte importantă a programului este ACȚIUNEA „UN GHID PENTRU FIECARE MAMĂ”, prin care să asigurăm fiecărei mame aflate în depresie și anxietate perinatală un material de self-help (auto-ajutorare) realizat de către Ministerul Sănătății Canada (British Columbia), aflat în implementare încă de acum 10 ani, pentru care fundația a primit dreptul de a-l traduce, adapta și pune la dispoziția mamelor din România și Republica Moldova.

Este un material util atât specialiștilor care lucrează în domeniul sănătății mintale, în îngrijirea sănătății mamei, cât și mamelor, viitoarelor mame sau al familiei extinse.

Sursa foto: Fundația HERA

Leave a Reply

Your email address will not be published.