Acum doi ani m-am decis să îmi cumpăr un scuter. A fost cea mai bună decizie și sunt foarte mulțumită de el și de tot ce înseamnă experiența asta; în continuare cred că este cel mai fiabil mijloc de transport în oraș (cost-eficiență). Ar fi fost frumos să scriu o poveste despre experiențele cu scuterul și despre drumețiile pe care le-am făcut cu el, dar nu, voi scrie o poveste despre experiența pe care am avut-o și încă o am de doi ani cu tot ce înseamnă înscrierea lui în sistemul românesc.
Înmatricularea
Am cumpărat scuterul în 2018 de la un băiat din Constanța. Sună așa, a „combinație”, dar de fapt soțul meu este cel care s-a interesat de tot ce înseamnă detalii tehnice și a decis că acest scuter – din Constanța – este cel care merită investiția, că el este „The one”.
La momentul respectiv nu eram căsătorită și nu aveam nici buletin de București, așa că am decis să îl înscriu în Brașov. O rog pe mama să se intereseze la Înmatriculări Auto Brașov dacă acolo trebuie să mă prezint, cu ce acte și dacă prezența este obligatorie sau trebuie să împuternicesc pe cineva.
După ce stă la coadă și primește bon de ordine, ajunge la ghișeu, iar domnul o informează că într-adevăr acolo se înmatriculează, dar prima dată trebuie să înregistrez scuterul la taxe și impozite personal (adică la biroul alăturat) și abia după să venim cu restul actelor la el.
Zis și făcut, îmi iau o zi de concediu, plec la Brașov, o iau și pe mama, ne punem la coadă la taxe și impozite, scot teancul de foi, iar doamna mă întreabă:
– Copie și original?
– Poftim?
– Aveți toate actele în copie și original?
– Nu, îmi cer scuze, nu am știut, există un copiator în apropiere?
– Ieșiți din clădire pe dreapta.
Ies din clădire, fac copii, mă întorc, în față era un domn cu cel puțin 10 dosare de mașini la înmatriculat – toate ale lui – a fost cumsecade, făcea el unu, ne mai lasă pe câte unul de la coadă să facem și noi, mai făcea el unul, mai lăsa pe câte altul, până mi-a venit și mie rândul.
Pun actele pe ghișeu:
– Să mi le puneți în ordine! Nu mi le aruncați așa.
– Îmi pare rău, dar e prima dată când fac asta și nu știu care e ordinea…
– …unde este actul de radiere de la Constanța?
– Ce act?
– Păi domnișoară, mai întâi fostul proprietar radiază scuterul din circulație din Constanța și abia apoi îl înregistrăm la Brașov, altfel cum facem? Îl înmatriculăm în duplicat?
Are logică, n-am știut, m-am supărat, dar avea logică. Bun, pun plăcuța cu actele în plic, îi trimit omului la Constanța, el se duce la primărie, face demersurile îmi trimite înapoi prin curier actele și o luăm de la capăt.
Las o foaie scrisă de mână și semnată că o împuternicesc pe mama să vină ea a doua oară, întrucât îmi era peste mână să îmi iau încă o zi de concediu ca să vin până la Brașov să predau două, trei foi personal. Doamna de la taxe a confirmat că nu e nevoie de notar, așa că totul a mers foarte bine până când mama a ajuns din nou la domnul de la primul ghișeu de mai sus.
Ceva nu îi convenea lui, așa că după ce a stat pe gânduri și i-a explicat mamei că deși la taxe a mers cu împuternicire de mână, la el nu merge și va trebui să vin personal, a întrebat-o pe mama: „auziți, dar care-i treaba cu scuterul ăsta de tot veniți pe aici? E furat sau ce?”
Evident că o femeie de 50 de ani care a furat un scuter se gândește să vină prima dată la poliție să îl înmatriculeze, că tot nu are ce face la pensie… Ceva în capul meu a făcut „pâc”, ca atunci când pocnește ceva…
Frustrată și enervată, îmi iau o zi de concediu, plec la Brașov. Ne trezim la 7 dimineața să mergem să stăm la coadă, căci zice mama că e foarte multă lume dimineața. O tot menționez pe mama că a venit cu mine; ideea e că ea deja fusese de două-trei ori și știa „mersul”. Așa că a decis să vină cu mine „poate merge mai repede”. Ajunsă acolo, descopăr cu stupoare că erau deja 50 de oameni care fluturau o listă. Oamenii aceia veniseră de pe la 4 dimineața (cred) și își treceau pe listă numele, în ordinea în care au venit ca să știe cum or să intre când se va deschide ușa. Doar că odată deschisă ușa, oamenii au intrat toți în același timp.
Trecând peste, iau bon de ordine mă pun la coadă și aștept, mă rugam în gând să ajung la domnul cu care s-a conversat mama să îi zic de bine câte ceva, iar mama se ruga să nu fac asta și să nu mă cert la poliție.
Și nu, nu am ajuns la el, am ajuns la un alt domn care m-a informat calm și respectuos că scuterele sub 50 cm3 nu se înmatriculează la poliție, ci la Primărie. Adică am venit degeaba până acum acolo.
Afară ploua și la 15.00 aveam tren să mă întorc la București… Așa că fugi la Primărie.
Aici, doamna care se ocupa cu înmatricularea scuterelor mi-a explicat că nu putem începe procesul până nu achit taxele: taxa de înmatriculare, taxa de număr, taxa de taxă….
Mission complete. Urc din nou la ea și, fără să exagerez, dânsa era întruchiparea personajului Slot din filmul animat ZOOtopia, EA era! Când eu mă uitam la ceas non-stop, căci trebuia să mă întorc la București, ea stătea pe gânduri cu ce să începem…
Îmi dă o coală de hârtie și îmi dictează: „scrieți așa: subsemnata etc. etc. etc… cer domnului director să îmi aprobe înmatricularea scuterului…s.a.m.d”. Mă întrebam în sinea mea de ce rog pe cineva să îmi înmatriculez scuterul? Nu este voie? Nu pun întrebări, scriu și semnez, iar înainte să plec o întreb dacă este în regulă să vină mama să ridice numărul, eu fiind în imposibilitatea de a-mi mai lua o zi liberă. După un moment de tăcere, urmează un pufăit și un sec „nu, nu este, dar…fie…”. Practic, îmi transmitea mesajul că o instituție publică, cea care în mod normal ar trebui să lucreze pentru cetățean și să-i facă viața mai ușoară, îmi face de fapt un favor.
Nu comentez nimic, dar îndrăznesc totuși să o mai întreb și cum știu când e gata totul; oare mă sună ea? Răspunsul a fost unul tipic instituțiilor publice de la noi: „aaaaa nuu domnișoară, vă dau eu un cod și intrați dumneavoastră pe brasovcity.ro din când în când…”.
Am intrat din când în când timp de 30 de zile – expirase și actul de vânzare cumpărare până în ziua în care am primit confirmarea că plăcuța cu numerele e gata.
Leave a Reply