Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden s-a constituit și susține promovarea intereselor comune ale cetățenilor cartierului Bartolomeu

Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden s-a constituit dintr-un grup de prieteni care susține promovarea intereselor comune ale cetățenilor cartierului Bartolomeu, inclusiv zona nouă Avantgarden, în vederea dezvoltării cartierului și a asigurării unor condiții decente de trai.

Brașovul trebuie să devină un oraș deschis, guvernat de instituții transparente care iau hotărârile publice în colaborare cu cetățenii.
Misiunea Asociației este creșterea puterii locuitorilor din cartierul Bartolomeu Avantgarden în a controla schimbările din comunitate care le afectează viața, prin proiecte care stimulează participarea publică și contribuie la buna guvernare.

Obiectivele Asociației Comunitare Bartolomeu Avantgarden sunt: implicarea într-o măsură tot mai mare a cetățenilor și a celorlalte organizații non-guvernamentale în procesul de guvernare locală, în luarea deciziilor publice și în rezolvarea problemelor comunității. Prin îmbunătățirea calității guvernării locale, putem determina creşterea transparenței în cheltuirea resurselor şi luarea deciziilor, alinierea managementului instituţiilor şi autorităţilor locale cu viziunea brașovenilor, responsabilizarea aleșilor și funcționarilor administrației publice locale pentru a răspunde cât mai eficient nevoilor comunităţii brașovene.

Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden își propune identificarea problemelor la nivel local, regional și național și proiectarea de soluții în parteneriat cu actori din sectorul public și privat, organizarea și participarea la dezbateri și acțiuni publice, precum și elaborarea de poziții publice și propuneri de politici publice în domeniile urbanism, poluare și spații verzi, mobilitate, participarea cetățenilor la deciziile publice, transparență și bună guvernare, umanitare. De asemenea, Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden se va implica în susținerea, organizarea și desfășurarea de activități pentru îmbunătățirea calității vieții, inclusiv sprijinirea inițiativelor legislative care au ca scop crearea cadrului necesar dezvoltării economice, sociale, culturale și umanitare care au impact asupra cartierului Bartolomeu Avantgarden sau a Municipiului Brașov.

Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden va iniția implementarea de proiecte, programe și acțiuni legale cu scopul de a preveni impactul negativ al unor proiecte publice sau private asupra comunităților și mediului înconjurător sau asupra patrimoniului cultural local.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor defavorizate din cartier, Asociația Comunitară Bartolomeu Avantgarden are ca scop organizarea de acțiuni umanitare și participarea la acestea, desfășurarea de târguri caritabile, organizarea de strângeri de fonduri pentru cauze umanitare.

Cei care doresc să se implice în comunitatea cartierului și vor să devină membri ai Asociației Comunitare Bartolomeu Avantgarden, ne pot contacta pe e-mail: bartolomeuavantgardenasociatia@gmail.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published.