Ședința de îndată convocată ieri de primarul Allen Coliban nu este nimic altceva decât rezultatul jocurilor politice de la nivelul Consiliului Local Brașov. După cum știți, alianța USR-PLUS a semnat un acord de colaborare cu PNL Brașov. În funcție de acest acord se vor desfășura toate ședințele CL, adică, înaintea fiecărei ședințe se vor discuta politic toate proiectele de hotărâre. Mai exact, toate proiectele de dezvoltare ale Brașovului care au nevoie să treacă prin CL vor fi subiect al unei discuții politice între USR-PLUS și PNL Brașov.
Pe ordinea de zi a ședinței de îndată din 2 decembrie au fost trei proiecte de hotărâre, ca urmare a acestor negocieri politice. În felul acest USR-PLUS a reușit să oprească drumul forestier Gorița. Este o obligație pe care USR-PLUS a dus-o până la capăt și în felul acesta și-a respectat promisiunea față de societatea civilă, care a dus lupta împotriva drumului forestier, dar și în fața tuturor brașovenilor.
Pe de altă parte, nu vă gândiți că PNL Brașov și George Scripcaru au devenit peste noapte susținători ai pădurilor sau ai istoriei locale. Nu, ei și-au negociat partea la proiectul de hotărâre care vizează acordarea de reducere cu 25% a impozitului pe clădiri nerezidențiale.
Desigur, această măsură adoptată a avut un cadru legal, respectiv OUG 181 in 22 octombrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene:
art. 15 (1) În anul 2020, în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe clădiri/taxă pe clădiri potrivit art. 462 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot adopta hotărâri până la data de 2 decembrie 2020 privind:
a) reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de până la 50%, pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă şi/sau alertă, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice;
b) scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă şi/sau alertă ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică.
Reducerea impozitului pe clădiri nerezidențiale la agenții economici înseamnă o reducere a încasărilor bugetare cu aproximativ 2,5 milioane lei. Din discuțiile din cadrul ședinței CL, măsura se aplică la aproximativ 1.800 de agenți economici. Această măsură a fost adoptată fără a avea o analiză pe situația concretă a acestor agenți economici: nu se știe în ce măsură au fost afectați pe partea de activitate economică (în sensul că unii au fost afectați mai tare și alții mai puțin); nu se știe dacă vreun agent economic figurează cu datorii la bugetul local; și nu avem nici răspuns la întrebarea „le acordăm sprijin și agenților economici care poluează în mod repetat?”
Al doilea proiect de hotărâre, care a făcut subiectul negocierilor politice, a fost cel legat de acordarea de reduceri la două taxe care privesc sectorul HoReCa. Consilierii locali au aprobat propunerea de reducerea cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public pentru terase pentru tot anul 2021. În momentul de față, taxa este de 2,4 lei/m.p./zi în zona A si B și 1,2 lei/m.p./zi în zonele C și D și Poiana Brașov. Cea de a doua măsura propusă de primar a fost cea de reducere tot cu 50%, pentru 2021, a taxei de autorizare a activităților economice din categoria alimentație publică și activități recreative.
În cazul acestor taxe, impactul bugetar este mai mic. Impactul bugetar al reducerii cu 50% a taxelor pentru acordul primarului este estimat la 350.000 de lei. Impactul bugetar al reducerii cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public pentru terase este de 500.000 de lei. În acest caz, consilierii locali ai PSD Brașov au propus renunțarea la cele două taxe, amendament respins de USR-PLUS și PNL.
Leave a Reply