Astăzi, primarul Allen Coliban, însoțit de șeful Serviciului Piețe, Cristian Vasile, și de șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, Emil Pușcașu, au avut o discuție cu prefectul Cătălin Văsii, cu privire la piețele din Brasov. Astfel, începând de luni, Piata Tractorul, tronsonul 1 al Pieței Dacia, Piata Bartolomeu și Hala de la Star vor fi închise.
Pentru a asigura accesul brasovenilor la legumele și fructele comercializate de producători, primarul a dispus amenajarea unor piețe volante.
1. Toti cei 16 producătorii și 20 de comercianții din Piața Tractorul vor avea la dispozitie câte o taraba în zona pietonală din fata pieței, înspre strada Oltet, între piață și chioșcuri. Accesul mașinilor va fi interzis. Luni, piata va fi închisă pentru amenajare.
2. Cei 114 producători din tronsonul 1 din Piața Dacia își vor putea comercializa produsele în parcarea dintre Creșă și Compania Apa, pe str. Prahovei, iar cei 21 de agenți economici vor avea la dispozitie zona dintre piață (tronsonul 1, cel acoperit) și sediul serviciului piața Dacia.
Luni, accesul spre tronsonul 2 și hala de brânzeturi se va face doar dinspre str. Crișana (sediul Companiei Apa)
3. Cei 5 agenți economici din Piata Bartolomeu vor avea la dispozitie tarabe în afara pieței.
4. Cei 3 producători din Hala Star (2 de brânză și unul de miere, vor avea la dispoziție tarabe în zona pieței exterioare.
5. Piata Astra nu este afectată. Având în vedere că halele de vânzare a produselor lactate din Piața Dacia, Piața Tractorul și Piața Bartolomeu sunt separate de piața agroalimentară, acestea rămân deschise.
De asemenea, toate magazinele cu acces din piețele acoperite, rămân deschise. Piata de Miercuri nu se încadrează in prevederile HOT CNSU nr. 52/2020, astfel că va rămâne deschisă.
Leave a Reply