Fundația Conservation Carpathia lansează Programul „Afaceri Verzi pentru antreprenorii și viitori antreprenori din zona de sud a Munților Făgăraș”

Fundația Conservation Carpathia lansează Programul „Afaceri Verzi pentru antreprenorii și viitori antreprenori din zona de sud a Munților Făgăraș”, antreprenori care își propun dezvoltarea unor afaceri bazate pe natură și care pot contribui la conservarea resurselor naturale din zonă.

Programul dezvoltat de fundație oferă un proces complex de consultanță și de asistență tehnică în alegerea și accesarea unor surse de finanțare a afacerii, adaptat la nevoile de dezvoltare a celor înscriși. Iată câteva teme, care vor fi abordate în procesul de consultanță: marketing și promovarea afacerilor, oportunități de finanțare, pașii de înființare a unei afaceri etc.

Programul nu oferă finanțare, procesul de consultanță și asistență tehnică va fi adaptat pe baza nevoilor specifice de dezvoltare a afacerilor și va fi oferit de reprezentanții Fundației Conservation Carpathia cu sprijinul partenerului Conservation Capital din Marea Britanie.

Sunt așteptate să se înscrie în program, afaceri sau idei de afaceri care:

  • își propun utilizarea în mod responsabil a resurselor naturale;
  • își propun prelucrarea/procesarea resurselor naturale în mod responsabil;
  • creează servicii bazate pe natură (servicii turistice, recreaționale, dezvoltare de unități de cazare care respectă peisajul și tradiția arhitecturală a zonei);
  • pot contribui la conservarea resurselor naturale din zonă;
  • propun crearea locuri de muncă pentru persoanele provenite din comunitățile locale.

Programul se desfășoară conform următoarelor etape:

  • înscriere prin completarea unui formular online – 29 septembrie – 09 octombrie 2020;
  • contactarea firmelor înscrise și identificarea nevoilor de dezvoltare – 10 octombrie – 10 noiembrie 2020;
  • organizarea primei întâlniri cu cei înscriși în program în a doua parte a lunii noiembrie;
  • consultanță și asistență tehnică – noiembrie 2020 – martie 2021.

Programul de Afaceri Verzi este dezvoltat în cadrul proiectului „LIFE18 NAT/RO/001082 – Crearea unei zone de natură sălbătică în sudul Carpaților, Romania”, și propune dezvoltarea unei economii bazate pe conservare, care să combine economia locală, dezvoltarea și crearea de locuri de muncă cu obiective de conservare a naturii din Munții Făgăraș pe termen lung. Proiectul nu oferă finanțare, el va susține înființarea și dezvoltarea a cel puțin 10 afaceri verzi funcționale care să creeze o economie sustenabilă, prietenoasă cu mediul și care va influența în mod pozitiv traiul în comunitățile locale.

Despre proiect

Acest material a fost creat în cadrul proiectului „Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul Muntilor Carpati, Romania – LIFE18 NAT/RO/001082”, implementat de Fundația Conservation Carpathia, în parteneriat cu Asociația Ocolul Silvic Carpathia, Asociația de Vânătoare Piatra Craiului Făgăraș Conservation, SC Carpathia Agro & Finance SRL, Conservation Capital Consulting Ltd., Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș – Basarab I și ProPark – Fundația pentru Arii Protejate. Materialul a fost realizat cu sprijin financiar din partea Comisiei Europene prin programul LIFE Nature (www.ec.europa.eu) și a Fundației Arcadia prin programul ELP (Endangered Landscapes Programme, www.endangeredlandscapes.org). Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene.

Despre Fundația Conservation Carpathia

Proiectul Fundației Conservation Carpathia a început prioritar cu protejarea de păduri și pășuni alpine în estul munților Făgăraș, iar din anul 2012 fundația a început să se implice activ și în refacerea zonelor degradate.

Din anul 2009 și până astăzi, proiectul a salvat de la exploatare peste 25.000 de hectare de păduri și pășuni alpine în sud-estul munților Carpați, unde a inițiat lucrări de reconstrucție ecologică și a stabilit măsuri de protecție, atât pentru pădure, cât și pentru animalele sălbatice.

Proiectul FCC este unic în România și reprezintă una din cele mai importante inițiative de conservare din Europa.

Sursa foto: Fundația Conservation Carpathia (Georgiana Cațan, George Soare, Daniel Bucur)

Leave a Reply

Your email address will not be published.