Ce venituri au avut în 2018 șefii de servicii din Primăria Brașov, conform declarațiilor de avere

În acest articol vedem:

*relația directă dintre salariile funcționarilor publici și salariul minim brut pe țară

*ce venituri au avut în 2018 șefii de servicii din Primăria Brașov, conform declarațiilor de avere

Conform Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, la Articolul 3 Gestionarea sistemului de salarizare, avem litera (4) Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.

Vedem o legătură directă între angajații din aparatul de specialitate din cadrul Primăriei și Primar, acesta fiind ordonatorul de credite.

Tot în legea 153/2017, la Articolul 11, litera (1) Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților.

Mai trebuie avut în vedere că, tot conform legii 153/2017, la litere 3 și 4 avem:
(3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25.
(4) Nivelul veniturilor salariale se stabilește, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (3), fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, primăria generală a municipiului București, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli.

Ce trebuie să înțelegem de aici este relația directă dintre salariile funcționarilor publici și salariul minim brut pe țară. În articolul Ce venituri au avut în 2018 aleșii locali ai municipiului Brașov, conform declarațiilor de avere, scriam că indemnizația unui viceprimar municipiu reședință de județ are coeficientul 8.00, care se aplică la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare.

Asta înseamnă că orice mărire a salariului minim brut pe țară duce automat la mărirea indemnizațiilor pentru primar și viceprimari. Orice creștere a indemnizației de viceprimar poate duce la creșterea salariilor lunare ale funcționarilor publici.

Un calcul pentru viceprimar municipiu reședință de județ, pentru care am luat trei niveluri ale salariului minim brut pe țară:

1.900 lei x 8 (2018) = 15.200 lei/lună
2.080 lei x 8 (2019) = 16.640 lei/lună
2.230 lei (prezent) x 8 = 17.840 lei/lună

Vedem o creștere în doi ani de 2.640 lei/lună, adică o creștere mai mare decât salariul minim brut pe țară de la acest moment, 2.230 lei. Într-un an, suma este de 31.680 lei brut.

Tot în Legea 153/2017, la Articolul 12, avem litera (2) Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare.

Care sunt argumentele pentru care coeficienții de indemnizații pentru primar și viceprimari s-au stabilit la valorile din lege? Nu ar trebui ca acești coeficienți să fie raportați la niște indicatori de performanță? În lipsa indicatorilor de performanță, orice primar, indiferent de „realizări” își ia salariul. Indiferent de rezultate, primarul și viceprimarul își iau banii. Reforma administrației publice, la nivel de aleși publici, trebuie să țină cont și de introducerea unui management al performanței.

În continuare să vedem ce venituri au avut în 2018 șefii de servicii din Primăria Brașov, conform declarațiilor de avere.

Serviciile în ordinea enumerării lor pe site-ul Primăriei Brașov:

Direcția Arhitect Șef

1. Arhitect șef, Marilena Manolache: 2018 – Primăria Brașov – 80.232 lei; Participare proiect civic AIDC – 940 lei.

2.Șef Serviciu Autorizări Construcții, Marcel Priceputu-Wagner: 2018 – Primăria Brașov – 66.180 lei; Univeristatea Transilvania din Brașov – 39.766 lei

3.Șef Serviciu Amenajarea Teritoriului și Gestiune Date Urbane, Gheorghe Neculoiu: 2018 – Primăria Brașov – 65.765 lei.

4.Șef Serviciu Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial, Cristine Manolache: 2018 – Primăria Brașov – 2.126 lei: Poliția Locală Brașov – 45.538 lei.

Direcția Tehnologii Informaționale și Servicii Electronice

5.Director, Gabriela Vlad: 2018 – Primăria Brașov – 79.158 lei.

6.Șef Serviciu Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Agurița Stroe: 2018 – Primăria Brașov – 56.808 lei.

7.Șef Biroul Dispecerat Tehnic, Liliana Petcu: 2018 – Primăria Brașov – 59.010 lei.

Direcția Economică

8.Director, Marilena Tudorache: 2018 – Primăria Brașov – 87.400 lei; CAR IFNPR Brașov – 13.000 lei.

9.Șef Serviciu Financiar Contabilitate, Viorica Cristolovean: 2018 – Primăria Brașov – 62.914 lei; Omniasig VIG – 8.045 lei.

10.Șef Serviciu Buget-CFP, Maria Oprea: 2018 – Primăria Brașov – 72.984 lei; Membru CA RIAL SRL – 23.124 lei.

Direcția Relații Externe, Cultură și Evenimente

11.Director, Cecilia Doiciu: 2018 – Primăria Brașov – 80.374 lei.

12.Șef Serviciu Strategii, Programe de Dezvoltare, Bianca Lorincz-Kraila: 2018 – Primăria Brașov – 70.112 lei.

13.Șef Birou Relații Externe, Turism și Evenimente, Damiana-Petronela Nițu: 2018 – Primăria Brașov – 58.635 lei.

Serviciul Achiziții Publice

14.Șef Serviciu, Cristina Racoviță: 2018 – Primăria Brașov – 65.895 lei.

Direcția Relații Comunicare

15.Director, Georgeta Zmarandache: 2018 – Primăria Brașov – 79.187 lei; Bancpost SA dobândă depozite – 250 euro.

16.Șef Serviciu Resurse Umane, Liliana Dincă: 2018 – Primăria Brașov – 65.332 lei.

17.Șef Centru de Informații pentru Cetățeni, Andreea Cofaru: 2018 – Primăria Brașov – 65.244 lei.

18.Șef Serviciu Administrativ, Horia Coman: 2018 – Primăria Brașov – 61.200 lei.

19.Șef Birou Informatii Publice și Mass Media, Sorin Toarcea: 2018 – Primăria Brașov – 58.885 lei; Universitatea Transilvania din Brașov cadru didactic asociat – 3.158 lei.

Biroul Audit Public Intern

20.Șef Birou, Simona-Leana Panainte: 2018 – Primăria Brașov – 59.010 lei.

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență

21.Șef Serviciu, Emil Pușcașu: 2018 – Primăria Brașov – 65.896 lei.

Direcția Tehnică

22.Director, Raul Negoiță: 2018 – Primăria Brașov – 24.398 lei (în 2018 ocupa o funcție de inspector).

23.Șef Serviciu Amenajare Drumuri Publice și Siguranța Circulației, Mihaela-Diana Budu: 2018 – Primăria Brașov – 38.452 lei.

24.Șef Serviciu Amenajare Zone de Agrement, Orantes Dincă: 2018 – Primăria Brașov – 65.220 lei.

25.Director Executiv Adjunct, Mihaela Gal: 2018 – Primăria Brașov – 73.579 lei.

26.Șef Serviciu, Urmărire Contracte Salubrizare și Deszăpezire: Gheorghe Munteanu: 2018 – Primăria Brașov – 65.589 lei; Închiriere imobil Săcele – 21.195 lei.

Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală

27.Director, Maria Anda Zamora: 2018 – Primăria Brașov – 81.324 lei.

28.Șef Serviciu Contencios, Valeria Mavrodin: 2018 – Primăria Brașov – 67.404 lei; Închiriere apartament – 12.998 lei.

29.Șef Serviciu Autoritate Tutelară, Liliana Bitire: 2018 – Primăria Brașov – 65.769 lei.

30.Șef Serviciu Relații cu Asociațiile de Proprietari, Claudia Urdea: 2018 – Primăria Brașov – 65.844 lei.

31.Șef Serviciu Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, Georgeta Souca: 2018 – Primăria Brașov – 65.954 lei; Depozit – 19.000 lei; RPLP Kronstadt RA membru CA – 41.000 lei.

32.Șef Biroul pentru aplicarea Legii 10/2001, Paula Pitiș: 2018 – Primăria Brașov – 59.449 lei.

Niciun funcționar nu a făcut publică declarația de avere pe 2019. Termenul de depunere al declarațiilor de avere pentru 2019 este 15 iunie 2020.

Leave a Reply

Your email address will not be published.