stories | „Protocol pentru Natură” – poezie, performance, muzică și New Media ca proteze audio-vizuale

Trăim într-o epocă absolut fascinantă prin absurdul ei existențial. Pe de o parte, suntem hiperconectați la rețele globale de date, accesăm rapid memoria lumii prin dispozitive care încap în buzunar și primim notificări instantanee despre cel mai îndepărtat colț al planetei; pe de altă parte, parcă suntem mai izolați ca niciodată de mecanismele primare, tăcute, ale Pământului. În ciuda acestui flux neîntrerupt de informație, ne izolăm într-o dimensiune exclusiv mentală, suprimându-ne receptivitatea senzorială față de organismele și procesele ecologice ce susțin însăși posibilitatea existenței noastre.

Răspunsul la acest paradox nu rezidă în respingerea tehnologiei sau într-o evadare utopică în pastoral, ci într-o reconfigurare a instrumentelor noastre digitale și o mediere între cele două dimensiuni. O demonstrație a acestei abordări s-a petrecut în spațiul subteran al Muzeului de Artă Brașov. Coborârea în această expoziție oferă fizic și metaforic experiența unei porți către o arhitectură de înțelegere. Aici a prins viață proiectul interdisciplinar Protocol pentru natură, inițiat de Ethics of Joy (format din artiștii Cristina Bodnărescu și George Urse), curatoriat de Ioana Iuna Șerban și dublat de abordarea științifică a Alinei Ioniță, expertă în conservarea naturii. Proiectul a fost realizat cu sprijinul partenerului Muzeul de Artă Brașov și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Ceea ce propune această expoziție nu este o privire contemplativă sau idilică asupra peisajului natural, ci o experiență senzorială. Proiectul reunește 11 artiști (6 artiști vizuali și 5 poeți) care au format duouri de creație orientate către o viziune holistică. Tehnologia devine astfel mediatorul care deschide ușa spre o realitate nevăzută, extinzându-ne astfel simțurile.

Cei 11 artiști au realizat cinci instalații:

Duo: Ethics of Joy X Teodora Coman
Titlu lucrare / Artwork title: Saproxilia
Titlu poem / Poem title: annelida

Duo: Zoița Delia Călinescu X Andrei Dósa
Titlu lucrare / Artwork title: The Response of Care
Titlu poem / Poem title: Protocol pentru pădure / Forest-protocol

Duo: Andreea Săsăran X Alexandru Funieru
Titlu lucrare / Artwork title: Țesătorul / The Weaver
Titlu poem / Poem title: Despre noi nu va vorbi altcineva. Protocol pentru fotosferă. / No one will speak for us. Protocol for the Fotosphere

Duo: Dan-Adrian Ionescu X Bogdan Tiutiu
Titlu lucrare / Artwork title: NU EXISTĂ UN AFARĂ — Ecologia comutabilă / THERE IS NO OUTSIDE — Switchable Ecology
Titlu poem / Poem title: BIOPHONY / forme de coexistență în medii perturbate / BIOPHONY /
Forms of Coexistence in Disturbed Environments

Duo: David Lazăr X Ioana Iuna Șerban
Titlu lucrare / Artwork title: Cry-4
Titlu poem / Poem title: Cry-4

În materialul video atașat îi puteți asculta și vedea pe o parte din cei și cele care au construit, ceea ce pentru noi, vizitatorii, este o experiență de descoperire și învățare. Este vorba de: Cristina Bodnărescu, George Urse, Alina Ioniță, Ioana Iuna Șerban, Teodora Coman, Dan-Adrian Ionescu, Bogdan Tiutiu și Bianca Maria Bălșan, cărora le mulțumesc pentru disponibilitatea de a-mi povesti experiențele din proiectul „Protocol pentru natură”.

Materialul video poate fi urmărit și pe Spotify.

Lemnul „mort” este, de fapt, un ecosistem hiperactiv

Una dintre cele mai persistente erori ale omului modern este impresia că un copac căzut sau o bucată de lemn aflată în putrezire reprezintă materie inutilă. Ecologia demontează această proiecție: lemnul căzut este un nucleu de activitate biologică ce impulsionează procesul vital de formare și fertilizare a solului. El adăpostește specii saproxilice (microorganisme, fungi, insecte) fără de care circuitul materiei în natură s-ar bloca iremediabil.

Această dinamică ascunsă este adusă la suprafață prin lucrarea Saproxilia, concepută de duo-ul Ethics of Joy (Cristina Bodnărescu și George Urse) în dialog cu poeta Teodora Coman. Instalația are în centru o „sculptură” a unui cerb, asamblată minuțios din bucăți de lemn uscat adunate din pădurile Bucovinei și Brașovului. Cerbul devine un simbol al regenerării, o punte între vizibil și nevăzut.

Experiența privitorului este dinamică și participativă: în momentul în care te poziționezi în fața sculpturii și ridici mâna, sistemul multimedia răspunde instantaneu. Pe simeze sunt proiectate imagini micro-focalizate ale microorganismelor ce devorează și reasamblează textura lemnului, în timp ce peisajul sonor se transfigurează, combinând muzica originală cu fragmente din poezia recitată de Teodora Coman. Textul poetic nu funcționează ca simplu decor verbal, ci dă o voce afectivă microorganismelor neștiute. Descompunerea încetează să mai fie privită ca un sfârșit; ea este însăși condiția nenegociabilă a regenerării. Ceea ce noi numim „moarte” este combustibilul celulelor de mâine.

Ciupercile nu au creier, dar coordonează viața pe Pământ

Atunci când privim o ciupercă pe solul pădurii, observăm doar corpul ei fructifer – o fracțiune insulară dintr-un organism uriaș. În subteran se întinde rețeaua de miceliu, o țesătură infinită prin care regnul fungal coordonează echilibrul biosferei. Prin asocieri rădăcinile arborilor, miceliul secretă enzime capabile să dizolve materiile minerale solide din sol, transformându-le în substanțe nutritive accesibile întregii păduri.

Această inteligență fără creier este explorată în lucrarea realizată de artista Andreea Săsăran (Timișoara) și poetul Alexandru Funieru (Brașov). Instalația construiește o structură textilă diafană, suspendată deasupra vizitatorului ca un cocon protector sau un voal de baldachin, creând un spațiu intim de adăpost și contemplare. În apropierea acestui Sanctuar, o lupă magnificatoare este poziționată deasupra unui fragment de lemn cules din pădure, oferind o privire microscopică asupra firelor reale de miceliu.

În plan sonor, instalația oferă o imersiune oferită de poetul Alexandru Funieru care dă glas subteranului. Poezia tradusă în căști devine canalul de transmisie al unui organism care, deși lipsit de creier sau organe senzoriale specializate, dă dovadă de o reziliență și de o capacitate de alianță ecologică fără de care viața umană nu ar putea exista.

Harta invizibilă a lumii: magnetorecepția și gena care ne lipsește

Cum reușesc păsările migratoare să parcurgă zeci de mii de kilometri peste oceane și continente pentru a reveni exact în același cuib din anul precedent? Misterul a fost elucidat de știință prin conceptul de magnetorecepție. Păsările posedă în retină o proteină numită Cryptochroma 4 (codificată de gena Cry-4), care le permite să „vadă” liniile câmpului geomagnetic al Pământului.

Lucrarea Cry-4, semnată de artistul David Lazăr (Constanța) și poeta/curatoarea Ioana Iuna Șerban, realizează o punte spectaculoasă cu patrimoniul Muzeului de Artă Brașov. Artiștii au operat o conversie digitală a lucrării Zbor a artistei Veronica Bodea Tatulea, readucând-o în contemporan printr-o hologramă suspendată în spațiul întunecat al galeriei. Holograma simulează peisajul perceptual al păsărilor: textura vizuală se modifică dinamic în funcție de unghiul din care este privită. Deplasările laterale dezvăluie straturile din spate, iar poziționarea în punctul central oferă o claritate revelatorie.

Instalația deschide o dilemă filozofică și etică apăsătoare. Ce s-ar întâmpla dacă ingineria genetică ne-ar transfera această genă, extinzându-ne spectrul perceptual? Și, mai ales, ce responsabilitate purtăm astăzi, când zgomotul nostru electromagnetic – undele radio, rețelele Wi-Fi și poluanții tehnologici – bruiază aceste autostrăzi magnetice milenare, derutând migrația speciilor?

„Nu există în afară”: Ecologia peisajului sonor

Sunetul nu este un simplu fundal pasiv al naturii, ci o resursă ecologică vitală. Încă din 1976, bioacusticianul Bernie Krause a introdus noțiunile de biofonie (ansamblul sunetelor produse de organismele vii) și antropofonie (zgomotul generat de activitățile umane), punând bazele ecologiei peisajului sonor (Soundscape Ecology). În ecosistemele virgine, speciile își negociază nișe acustice precise – frecvențe și ritmuri specifice – pentru a comunica fără a se acoperi reciproc. Zgomotul antropic de fundal distruge această arhitectură sonoră, forțând speciile să își modifice comportamentul evolutiv.

Instalația interactivă creată de Dan-Adrian Ionescu (București) și Bogdan Tiutiu (Turda) transformă această tensiune într-o experiență tactilă și auditivă directă. Vizual, lucrarea pune în opoziție peisajul citadin rigid și o structură organică ce evocă pădurea.

Purtând căștile în care rulează poemul recitat de Bogdan Tiutiu, vizitatorul poate acționa o manetă: la un capăt al cursei se aud zgomotele agasante, mecanice ale orașului (bormașini, trafic greu), iar la celălalt capăt, sunetele suave ale pădurii. Această manetă nu este un simplu comutator tehnic, ci pare un „cântar” etic: ne obligă să auzim violența acustică a propriei noastre prezențe urbane în raport cu acustica naturii. Instalația demonstrează că omul nu este un observator detașat, ci un agent cu impact direct în biosferă. Așa cum sintetizează poemul din lucrare, sintagma „nu există în afară de pe această planetă” devine axioma centrală a responsabilității noastre ecologice.

Micro-îngrijire vs. Macro-cicluri cosmogonice

Există o continuitate profundă între gestul din spațiul casnic de a îngriji o plantă de apartament și marile circuite globale ale carbonului care guvernează pădurile virgine ale planetei. Această dialectică a scărilor este explorată în lucrarea The Response of Care, creată de artista Delia Zoița Călinescu (București) în colaborare cu poetul Andrei Dósa.

Delia Zoița Călinescu a dezvoltat un studiu empiric asupra capacității de regenerare prin butășire a unor plante ornamentale comune, expuse la medii acvatice cu proprietăți chimice diferite. Instalația, ce poate fi explorată la 360 de grade, expune caietele de laborator ale artistei, măsurătorile de pH, schițele morfologice și documentația video a diferențierilor celulare.

În contrapartidă, poemul Protocol pentru pădure, semnat de Andrei Dósa, aduce o dimensiune macro-cosmogonică. Versurile sale evocă circuitele uriașe ale carbonului și materia organică aflată într-o perpetuă transmutare. Fuziunea dintre observarea microscopică făcută de Delia Zoița Călinescu și viziunea pan-ecologică a lui Andrei Dósa ne învață un lucru esențial: etica îngrijirii începe cu atenția acordată micilor detalii vii din imediata noastră apropiere.

Protocolul ca instrument comunitar: muzică, performance și educație pentru viitor

Un proiect interdisciplinar își atinge adevărata forță atunci când părăsește caracterul elitist al galeriei și se transformă într-o platformă de activare comunitară. Protocol pentru natură a depășit granițele unei expoziții statice, construind o rețea energetică ce a implicat corpul, sunetul și dialogul viu.

Vernisajul expoziției a fost catalizat de un performance coregrafic memorabil, conceput de Anamaria Guguian alături de dansatorii colectivului I Dance U (Iulia Pol, Luc Florea și Alina Ioniță). Prin mișcări fluide și o plasticitate corporală remarcabilă, dansatorii au dat corp proceselor invizibile ale biosferei. Momentul a fost potențat de rostirea directă a unor fragmente poetice ce au funcționat ca o incantație ecologică. În peisajul sonor, vocea umană este punte între antropofonic și biofonic. Acest instrument ancestral moștenit de la natură, este leac, leagă corpul fizic de lumea noastră emoțională, este mijloc de comunicare cu natura, de afirmare a identității și de revendicare a drepturilor. Prin activarea vocală și performativă a instalațiilor, corpul, creațiile și reprezentările umane, natura însăși au redevenit un întreg viu și vibrant. Corpul uman a devenit astfel instrumentul de rezonanță prin care natura și-a recăpătat vocea.

Dimensiunea sonoră a proiectului a culminat prin implicarea trupei Phonic Bomb (George Urse & George Cazan). Cei doi muzicieni au creat compoziții originale ce au interpretat performativ poemele scrise de cei cinci poeți implicați în proiect. Transpunerea poeziei contemporane în sonorități electro-acustice demonstrează că literatura și arta New Media pot funcționa ca un singur organism hibrid.

Proiectul are și o dimensiune educațională directă, peste 130 de elevi de la Liceul Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch”, Școala Gimnazială nr. 27 Brașov și Şcoala Gimnazială Nr. 14 Braşov au beneficiat de tururi ghidate imersive, descoperind legătura organică dintre tehnologie, artă și ecologie. Mai mult, prin modulul mobil Ecosfera, proiectul a fost itinerat la Școala Gimnazială Budila. Acolo, o instalație interactivă activată de mișcarea copiilor, dublată de atelierele eco-pedagogice coordonate de Oana Kansoun, a transformat noțiunile complexe de mediu într-o experiență intuitivă. Prin toate aceste pârghii, termenul de „protocol” și-a pierdut orice conotație rigidă sau birocratică: el a devenit o invitație deschisă la un nou alfabet al respectului și al compasiunii față de lumea vie.

În final

Parcurgând labirintul expozițional din subteranul Muzeului de Artă Brașov, înțelegem că arta New Media și poezia contemporană nu sunt antitetice mediului natural. Ele nu reprezintă un ecran artificial care ne desparte de lume, ci funcționează ca o proteză senzorială imperios necesară omului contemporan. Tehnologia și literatura ne ajută să „vedem” liniile invizibile ale câmpului magnetic, să „auzim” rețeaua tăcută a miceliului din sol și să reevaluăm valoarea ecologică vitală a lemnului considerat „mort”.

Demersul coordonat de echipa Ethics of Joy arată că știința oferă structura de date și rigoarea conceptuală, în timp ce arta furnizează puntea afectivă și receptivitatea emoțională. Fără rigoare științifică, arta riscă să alunece într-un decorativism inert; fără emoția poeziei și imersivitatea tehnologiei New Media, datele ecologice rămân captive în rapoarte tehnice pe care publicul larg nu le parcurge niciodată.

La finalul acestei călătorii, reflecția etică revine la o fundamentare filozofică simplă și profundă. Așa cum amintea consilierul științific Alina Ioniță la vernisaj, natura este însăși substanța existenței noastre.

Invitația pe care ne-o face proiectul este de a ne activa propriul „protocol” de conectare în viața de zi cu zi. Data viitoare când pășiți într-o pădure, scoateți-vă căștile din urechi. Opriți-vă în fața unui buștean căzut, atingeți scoarța descompusă și amintiți-vă că sub picioarele voastre lucrează o rețea infinită de viață care menține planeta în echilibru. Noi nu suntem stăpânii acestei rețele, ci doar una dintre multele ei voci.

Leave a Reply

Your email address will not be published.