M | Deșertul interior – „The Calling” de la Mauna Sol

„Muzica are puterea de a uni, M are puterea de a povesti!”

Muzica black metal îmi este confortabilă și îmi oferă un univers în care pot explora stări și idei. Este un spațiu mental de creație, dar și de revoltă. Așa că m-am bucurat în momentul în care a apărut o trupă de black metal în Brașov. Mai ales că Brașovul nu e neapărat un spațiu generos pentru acest gen. Sunt câțiva ani de când trupa a luat ființă și de când concertează, așa că a venit timpul, odată cu lansarea seriei M, să mă așez la o discuție cu George despre povestea trupei.

Într-o lume zgomotoasă, o realitate saturată de toxicitate care ne împinge, adesea instinctiv, spre mecanisme radicale de supraviețuire, apare nevoia de resetare mentală, care nu mai este un moft, ci o necesitate biologică, iar uneori, singura cale de a te regăsi este să te „pierzi” voluntar într-un mediu care nu oferă nicio îndurare. Pe această urgență terapeutică apare Mauna Sol, un proiect de metal extrem din Brașov care, prin albumul de debut The Calling, ne invită la o călătorie muzicală provocatoare.

Născută la granița dintre 2019 și 2020, trupa îi reunește pe George Alexandru Costan (voce/versuri), Marius Licu (chitară), Bogdan Itu (chitară), Ionuț Cățeanu (bas) și Andrei Rențea (tobe). Numele trupei, extras din arhitectura filmului Cloud Atlas, pendulează între sacru și explorare: Mauna (munte în hawaiiană) și Sol (soare). Însă, dincolo de etimologie, Mauna Sol este o entitate care refuză purismul, alegând o onestitate brutală.

Misticismul „în oglindă” – Arta ca instrument de subversiune

Fundamentul intelectual al albumului The Calling este unul dens. George, cu o pregătire academică în istorie, a adus în proiect o perspectivă critică asupra misticismului islamic. El a observat cum arta și poezia au fost folosite istoric ca instrumente de manipulare și convertire religioasă, un facilitator pentru a subjuga spiritul.

Folosind misticismul Rumi, George a ales să construiască o oglindă inversată. Dacă Rumi folosea versul pentru a facilita ascensiunea sufletului spre lumină și dragoste divină, Mauna Sol folosește metalul pentru o călătorie în sens opus: spre respingere, distrugere și confruntarea cu vidul.

„El [Rumi] vorbea de dragoste, eu vorbeam de respingere; el vorbea de iluminare, eu vorbeam de distrugere sau autodistrugere. El vorbea de ridicarea condiției, eu vorbeam de zona asta a morții și a nimicului care urmează după moarte. Am folosit acest instrument de misticism pentru a crea ceva în negativ.” – George Alexandru Costan

Deșertul nu este o scăpare, ci un test al limitelor

Conceptul central al albumului urmărește un personaj aflat la vârstă mijlocie care, strivit de greutatea societății, alege exilul voluntar în deșert, poate cel mai ostil mediu posibil. Nu este o vacanță spirituală, ci o tentativă de purificare prin suferință extremă. Însă, marea lecție a albumului este că personajul își supraestimează ireversibil capacitatea de a gestiona izolarea.

Această prăbușire psihologică este structurată în patru acte viscerale:

Beția exilului sau Decizia euforică: Iluzia că simpla evadare fizică din societate va vindeca traumele interioare.
Realitatea brută dată de primele obstacole: Confruntarea cu limitele biologice și cu brutalitatea letală a naturii.
Tentativa de abandon: Momentul de disperare în care singura ieșire pare a fi suicidul.
Acceptarea umbrită: O împăcare finală care nu vine cu un premiu. Personajul iese din deșert transformat, dar, așa cum subliniază conceptul, „nu iese viu”.

Deșertul are o imagine de pustiu, dar în același timp poate fi văzut și ca un bagaj compus din foarte multe granule, un spațiu aglomerat de probleme mici și foarte mici, astfel că refugiul în deșert poate reprezenta afundarea în multele probleme, poate în aceleași de care încerci să scapi.

Muzica ca „terapie de care nu știam că am nevoie”

Muzica este un canal de eliminare pentru toxicitatea acumulată în cotidian. Într-o industrie care caută adesea perfecțiunea comercială, Mauna Sol îmbrățișează metalul extrem ca pe o formă de protest prin artă. Este o evadare care nu fuge de durere, ci o procesează instrumental, sub îndrumarea lui Marius, cel care a purtat greul compozițional al primului album.

Muzica este, fără să conștientizăm, terapia de care nu știm că avem nevoie. Este un mod creativ de a face față bagajului emoțional pe care-l acumulăm de-a lungul zilelor.

Identitate – Deconstrucția purismului Black Metal

Mauna Sol navighează printr-o geopolitică subculturală complicată. Categoria autoaleasă este de Post Black Metal. Paradoxal, ei sunt mai aproape de spiritul original al scenei norvegiene din anii ’90 tocmai pentru că refuză să sune ca alte trupe. Filozofia se așează pe identitatea prin diferență.

Sound-ul lor este un produs rafinat, care conține influențe precum structurile progresive Opeth, energia hardcore a lui Ionuț și eclectismul lui Bogdan. Această complexitate a fost „distilată” la Studioul Consonance din Timișoara. Acolo, trupa a căutat acel „sweet spot” sonic – un loc unde claritatea producției moderne întâlnește vibrația brută a genului. Nu a fost doar o înregistrare, ci o curatoriere meticuloasă cu frecvențele și filtrele pentru a amplifica starea de angoasă, transformând sunetul într-o experiență tactilă.

Geopolitica publicului

Experiența live a trupei dezvăluie contrastele scenei metal din România. George observă o efervescență aparte în Cluj, unde publicul este receptiv la microexpresii și nuanțe, spre deosebire de un București mai „răsfățat” de abundența evenimentelor sau de un Brașov care are o nuanță mai conservatoare.

Pentru o trupă brașoveană, lupta este și una de logistică. Într-un oraș unde spațiile de repetiție și scenele sunt mai puține și unde „Planul B” (precum Tâmplăria) a apărut târziu, Mauna Sol se simte ca „o picătură de apă într-un deșert masiv”. Totuși, debutul lor la Rockstad Fest (indoor la Clubul Rockstadt) în 2022 a demonstrat că există o cerere reală pentru astfel de proiecte, capabile să transforme izolarea geografică într-un spațiu creativ.

O lecție hrănitoare despre imperfecțiune

The Calling nu este un monument de perfecțiune sterilă, ci o „lecție hrănitoare” despre asumarea defectelor. Este un album care a avut nevoie de patru ani pentru a fi distilat, asemenea unei băuturi fine care capătă arome noi.

În timp ce trupa lucrează deja la al doilea album, explorând noi teritorii instrumentale alături de experiența acumulată la primul album, The Calling devine un reper în black metal-ul brașovean.

Există două moduri de a aborda acest album:

Cronologic (1-8): Pentru cei care vor să parcurgă povestea personajului și decăderea sa spirituală.
Aleatoriu: Pentru cei care vor să exploreze texturile sonore compuse din aromele vocale și instrumentale.

Indiferent de alegere, Mauna Sol ne reamintește că arta nu trebuie să ne ofere mereu răspunsuri confortabile. Uneori, ea trebuie doar să ne ofere curajul de a privi, fără să clipim, în deșertul din interiorul nostru.

The Calling: