Lucrările la podul de pe str. Plugarilor peste pârâul Ghimbășel se derulează într-un ritm accelerat, mai ales că acest pod este una dintre legăturile importante cu cartierul Stupini. Conform constructorului, la o lună de la începerea lucrărilor, acestea au ajuns, deja, la un stadiu de execuție de 60% în ceea privește refacerea efectivă a podului. În paralel se desfășoară și lucrări de amenajare a albiei.
Pentru a se asigura că nu există impedimente în finalizarea lucrărilor în termen, iar locuitorii din Stupini vor avea un acces rapid și în condiții de siguranță spre centrul orașului, primarul George Scripcaru a verificat săptămâna aceasta stadiul lucrărilor.
„Lucrările sunt în grafic și au fost parcurse deja etape importante. În acest moment, execuția se desfășoară conform planificării. Podul vechi are o vechime de aproape 50 de ani și a fost necesară refacerea lui în totalitate. Totodată, reconfigurăm și pârâul Ghimbășel. Pământul excavat din această zonă este folosit pentru supraînălțarea tronsonului dinspre DN13, unde apar frecvent probleme cauzate de inundații. De asemenea, vom reface integral strada Plugarilor, pe segmentul cuprins între intersecția cu centura ocolitoare și biserică. Aici există probleme legate de preluarea apelor pluviale, întrucât cartierul Stupini nu dispune de o rețea de canalizare pluvială. Analizăm posibilitatea de a utiliza canalele ANIF pentru evacuarea apelor rezultate în urma ploilor abundente, având în vedere că acestea nu mai își îndeplinesc rolul pentru care au fost construite și sunt colmatate. Este un proiect foarte important pentru un cartier aflat într-o dezvoltare continuă și avem în vedere și alte investiții care să completeze această modernizare”, a declarat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.
Până acum s-au executat reparațiile la infrastructură, s-au montat 20 de grinzi cu lungimea de 16 metri fiecare, pe cele două deschideri, se montează cofrajul și armătura pentru placa de suprabetonare și consola trotuar. În albie s-au realizat calibrări de albie, a fost deviat provizoriu cursul pârâului Ghimbășel și s-au realizat elemente de protecție a malului din gabioane.
Vă reamintim că în urma expertizei realizate concluzia a fost că starea acestui pod este nesatisfăcătoare, elementele constructive fiind într-o stare avansată de degradare.
În această perioadă se execută lucrări ce vizează infrastructura podului – reparații, adaptare ziduri întoarse și zid de garda, montare aparate de reazem, montare dispozitive antiseismice, suprastructura – reparații locale și curățire banchete de rezemare, montare grinzi prefabricate cu lungimea de 16.00 m și înălțimea de 0.80 m, turnarea unei placi de suprabetonare din beton armat și realizarea parapetului; așternerea unei hidroizolații performante și protejarea acesteia, supraînălțarea zidurilor de gardă, refacerea rosturilor de dilatație de pe culee, realizarea căii pe pod în soluție de îmbrăcăminte asfaltică; realizarea trotuarelor, montarea unui parapet pietonal metalic și montarea parapetelor de siguranță.
La acestea se vor adăuga lucrări în zonele de racordare, respectiv: refacerea rampelor de acces pe pod și racordarea căilor de acces rutier și pietonal, execuția unui zid de sprijin și reabilitarea celui existent; execuție scări de acces la capetele podului.
De asemenea se execută și lucrări în albie, se curăță deșeurile din zona podului, se defrișează albia de arbori și arbuști pe o lungime de 100,00 m, este calibrată albia. În perioada derulării lucrărilor, estimată la 4 luni, circulația este închisă, iar traseul linei 41, care face legătura între Livada Poștei și capătul străzii Bârsei, Ferma Gazon Stupini, este deviat.
Foto: Primăria Brașov






Leave a Reply