Instituția Prefectului anunță că Brașov este primul județ din țară care a finalizat predarea proceselor-verbale cu ocazia alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie 2019, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, ora 2.00.
„Organizarea la nivelul județului Brașov s-a desfășurat, aș putea spune fără exagerare, ireproșabil, Brașovul fiind primul județ din țară care a finalizat procesul de vot, iar aici mă refer la circuitul buletinelor de vot după închiderea urnelor din seara de 10 noiembrie 2019, începând cu predarea buletinelor de vot până la înregistrarea proceslor-verbale din toate secțiile de votare. Mulțumesc pe această cale tuturor colegilor implicați direct în gestionarea acestei părți a procesului electoral. Mă refer la cei din Biroul Electoral Județean, Autoritatea Electorală Permanentă, precum și colegilor din Ministerul Afacerilor Interne – Poliție, Jandarmerie, ISU, Prefectura județului Brașov, prin aparatul propriu, precum și prin cele două servicii aflate sub coordonarea Instituției Prefectului, respectiv cel de Înmatriculări Auto și Evidența Pașapoarte, care au oferit un real suport. Le mulţumesc pentru seriozitatea și profesionalismul de care au dat dovadă. Așa s-a reușit ca, în cursul nopții de duminică spre luni, la ora 2.00, Brașovul să fie primul județ din țară care să finalizeze predarea proceselor-verbale și a materialelor electorale utilizate, din toate secțiile de votare, către Prefectura Brașov”, a declarat prefectul judeţului Braşov, Marian Rasaliu.
Potrivit procesului-verbal asumat de Biroul Electoral Județean Brașov, privind centralizarea voturilor în județul Brașov, numărul total al alegătorilor aflați pe listele electorale este de 516.560, din care s-au prezentat la urne 277.724. Dintre cei înscriși pe listele electorale permanente, s-au prezentat la urne 237.098 de alegători, iar numărul total al alegătorilor care au votat în altă secție de votare decât cea în care au fost arondați conform domiciliului, înscriși pe liste suplimentare, s-a ridicat la 39.106. Urna specială a fost solicitată de 1.520 de persoane.
Numărul total al voturilor valabil exprimate este de 273.155. iar numărul total al voturilor nule este de 4.491.
La nivelul județului Brașov s-au primit 570.194 de buletine de vot, fiind rămase neîntrebuințate și anulate 292.546.
Sursa foto: playtech.ro
Leave a Reply