PEACE IN UKRAINE VA – Vol. III lansat de feeder sound pentru a ajuta artiștii ucraineni

Ajută în mod direct artiștii ucraineni descărcând a treia compilație Various Artists lansată de feeder sound, intitulată PEACE IN UKRAINE VA – Vol III.

Au trecut 47 de zile de la începutul războiului din Ucraina și, din păcate, se pare că va mai dura până când se va încheia.

Așteptând restabilirea păcii în Ucraina, vom utiliza platforma feeder.ro pentru a strânge bani pentru câțiva artiști independenți care se confruntă cu momente dificile. În acest moment, artiștii care se află încă în Ucraina sunt prinși în mijlocul unui război terifiant. Mulți dintre ei și-au părăsit casele și studiourile și își caută locuri sigure, în timp ce le lipsesc oportunitățile de angajare.

Pentru a treia oară într-un termen foarte scurt, am primit mult feedback pozitiv și sprijin din partea multor DJ și producători din întreaga lume, construind rapid o compilație care încorporează diverse nuanțe și stiluri de muzică electronică, de la peisaje sonore relaxate și senine la ritmuri și texturi antrenante. Cel de-al treilea volum conține 18 piese semnate de Bucurie, Cesare vs Disorder & Weg, Cirkel Square, Drux, Dudley Strangeways & Mortalyf, Gus Bonani, Hatari, Kozo, Oana, Osvit, Primărie, Sensek, Serbastian, Sound of Art to Come All Stars, Spiri:tual, Tru3 Lov3s, Zlatin, Stas Lenin Band, care au fost extrem de amabili și receptivi.

Toate veniturile încasate din vânzări vor fi direcționate către conturile bancare ale artiștilor ucraineni cu care feeder.ro a colaborat anterior și cu care este în contact în prezent, precum Animated Sounds, Peshka, Komponente, Ilya Yansima, Ilya Cheise, Vlad Barocco, Orbit, Osvit, Kirik, Yaroslav Lenzyak dar și inițiativa lansată de Antipina Anna și Silat Beksi. Poți afla mai multe despre artiști parcurgând acest articol – aici.

Descarcă o copie a albumului Peace in Ukraine VA – Vol III via Bandcamp – aici.

Artiști: Bucurie, Cesare vs Disorder & Weg, Cirkel Square, Drux, Dudley Strangeways & Mortalyf, Gus Bonani, Hatari, Kozo, Oana, Osvit, Primărie, Sensek, Serbastian, Sound of Art to Come All Stars, Spiri:tual, Tru3 Lov3s, Zlatin, Stas Lenin Band

Titlu: Peace in Ukraine VA – Vol III

Label: feeder sound

Număr de catalog: FRSOVA003

Data lansării: 05.04.2022

Format: Digital

Echipa feeder sound este extreme de recunoscătoare audiențelor din toată lumea care au donat către artiști ucrainieni prin intermediul seriei de compilații PEACE IN UKRAINE sau oricăror alte mijloace.

Despre PEACE IN UKRAINE VA – Vol I – aici și Vol II – aici.

Despre feeder sound

feeder sound este o platformă de prezentare a talentelor locale și internaționale deopotrivă, alcătuită din DJ seturi și melodii proaspete meticulos curatoriate de revista online feeder.ro într-o colecție de sunete care promovează recunoașterea reciprocă și schimbul cultural între muzicienii din întreaga lume. Extinzându-și activitățile, feeder sound se sprijină pe baze solide, Dragutesku, Piktor, Oana și Bucurie fiind cei care au contribuit până acum la catalogul de vinil al casei de discuri. Vizitează paginile proiectului, feeder sound, EP reviews și exclusive premiere pentru a afla mai multe despre activitățile actuale și viitoare.

Despre Save or Cancel
Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.
Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte și programe culturale și editoriale

Sursa foto-video: feeder.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.