Anularea HCL-ului care prevedea două locuri de parcare la un apartament nou construit și ce efecte ar mai putea avea asupra urbanismului brașovean

Curtea de Apel Brașov a menținut hotărârea Tribunalului Brașov, aceea de a anula HCL 134/21.03.2018 privind normarea numărului minim de locuri de parcare pentru noile construcţii de locuinţe în Municipiul Braşov.

Acest HCL spunea că „pentru fiecare unitate locativă nou construită în Municipiul Braşov se vor asigura minimum două locuri de parcare în interiorul proprietăţii; acestea se vor realiza la sol şi în construcţii individuale, subterane sau supraterane.
Unitatea locativă nou construită reprezintă: locuinţa unifamilială cu acces şi lot propriu, apartamentul din locuinţele semicolective cu acces propriu şi lot folosit în comun, apartamentul din locuinţele colective cu acces şi lot folosit în comun.

Soluția Curții de Apel Brașov a fost că „Menţine hotărârea atacată” și Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Brașov împotriva sentinţei civile nr.745/CA/22.07.2022 a Tribunalului Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Soluția Tribunalului Brașov a fost următoarea:

Admite acţiunea formulată de reclamant KASPER DEVELOPMENT KDC ONE SRL cu sediul procesual ales la Societatea Civilă de Avocaţi Sferlea & Ciocian cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, strada Artelor nr. 42, judeţul Cluj în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRAŞOV cu sediul în municipiul Braşov, Bulevardul Eroilor nr.8, judeţul Braşov. Admite cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta IMMO LODGIA ONE SRL cu sediul procesual ales la Societatea Civilă de Avocaţi Sferlea & Ciocian cu sediul în municipiul Cluj Napoca, strada Artelor nr.42, judeţul Cluj în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRAŞOV cu sediul în municipiul Braşov, Bulevardul Eroilor nr.8, judeţul Braşov. Anulează H.C.L. al municipiului Braşov nr.134/21.03.2018 privind normarea numărului minim de locuri de parcare pentru noile construcţii de locuinţe în Municipiul Braşov.

Demersul la Tribunalul Brașov a fost deschis de către SC KASPER DEVELOPMENT KDC ONE SRL, iar data înregistrării conform portalului instanței a fost 04.11.2021. Desigur, trebuie să ne întrebăm de ce a fost început demersul la aproximativ 3 ani și 8 luni de la data aprobării HCL-ului? O explicație poate fi legată de schimbarea primarului.

Nu este nici clar dacă obligarea la 2 locuri de parcare la o unitate locativă a creat beneficii sau nu. În schimb, a creat niște „oportunități de business”, dezvoltatorii vânzând 12 mp de parcare la sol cu tarif de 7.000 de euro, de exemplu.

Decizia Tribunalului Brașov a venit în ședința din 22.07.2022. Decizia Curții de Apel Brașov a fost dată în ședința din 09.03.2023.

Ce efect poate avea anularea acestui HCL?

HCL 134/2018 privind realizarea a două locuri de parcare pentru unități locative nou construite a fost folosit de către administrația Coliban pentru a justifica legalitatea documentului privind reglementările construcțiilor în pantă, document aprobat prin HCL nr. 27 din 31.01.2023.

Despre aceste reglementări și despre demersul de aprobare am scris pe larg în articolul Reglemetarea construcțiilor în pantă, între legalitate și dorințe.

Anularea în instanță a HCL 134/2018 poate deschide drumul în instanță pentru anularea HCL prin care a fost aprobat documentul privind reglementările pentru construcțiile în pantă.

În ambele cazuri, obiectivul este rezolvarea unor probleme de urbanism. Un HCL a fost anulat, iar celălalt urmează să-și arate utilitatea. Dar trebuie precizat că soluțiile la problemele vizate prin HCL-urile menționate sunt PUG-ul și PUZ-ul. Dar asta ține de viziunea, strategia și competența administrației locale, dacă există, desigur. La Brașov nu există viziune și strategie, doar ceva competențe.

În final, este de urmărit dacă documentul privind reglementările construcțiilor în pantă urmează să fie atacat în instanță și ce va reuși Primăria Brașov să facă cu PUG-ul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.